-
NIVELURILE INTEGRARII CURRICULARE
Prof. inv. primar LAURA BĂDEANU
Scoala Gimnaziala Nr. 4 Moreni
“Cel mai putenic argument pentru integrarea curriculum-ului este chiar faptul că viaţa
nu este împărţită pe discipline”J. Moffett
Curriculumul integrat şi materialele didactice asociate încorporează principiile şi exigenţele
strategiilor la nivel naţional şi european care „încurajează crearea, în sistemul de educaţie şi
formare, a unei culturi care să promoveze dezvoltarea competenţelor, să racordeze oferta
educaţională la cerinţele mediului socio-economic”.
Abordarea integrată a cunoaşterii nu este un element de noutate, pedagogii subliniind, încă
de la vechii greci, importanţa transmiterii cunoaşterii ca un tot unitar. Viaţa noastră este una
com plexă, unitară, prin urmare ar trebui să studiem fenomenele din perspectiva diferitelor
discipline, intercorelate şi, mai mult, din perspectiva valorificării învăţării nonformale şi informale
în context formal.
Abordarea integrată a conţinuturilor trebuie însoţită de modernizarea celorlalte aspecte ale
procesului de învăţământ: finalităţile, modurile de organizare a învăţării, strategiile, metodele şi
mijloacele folosite, evaluarea etc.
Integrarea conţinuturilor vizează stabilirea de relaţii strânse, convergente între elemente
precum: concepte, abilităţi, valori aparţinând disciplinelor şcolare distincte.
R. Case (1991) examinează opt componente formale ale integrării conţinuturilor:
dimensiunile integrării, obiectivele urmărite prin integrare,modurile de integrare,punctele de unde
se iau deciziile de integrare,coerenţa relaţiilor între elementele integrate,gradele (nivelurile
integrării).
Acelaşi autor reţine patru forme de integrare a conţinuturilor:
1. integrarea conţinuturilor prin stabilirea de legături între elemente ale diferitelor materii sau
în interiorul
acestora.
2. integrarea abilităţilor sau a proceselor.
3. integrarea şcolii şi a „sinelui” prin stabilirea de legături între viaţa şcolii şi lumea exterioară
elevului.
4. integrarea globală, asigurând legături strânse între toate experienţele de învăţare ale elevului,
atât cele
planificate (curriculum formal) cât şi cele neplanificate (curriculum ascuns).
În ceea ce priveşte nivelurile integrării, literatura de specialitate identifică următoarele
posibilităţi:
integrare intradisciplinară
integrare multidisciplinară
integrare pluridisciplinară
integrare interdisciplinară
integrare transdisciplinară.
Integrarea intradisciplinară „este operaţia care constă în a conjuga două sau mai multe
conţinuturi interdependente aparţinând aceluiaşi domeniu de studiu, în vederea rezolvării unei
probleme, studierii unei teme sau dezvoltării abilităţilor. Spre exemplu, integrarea datelor istorice
ale câtorva ţări pentru a înţelege dinamica de ansamblu a unei epoci” (Dictionnaire actuelle de
l’education, Guerin, 1993)
Justificarea pedagogică a acestui mod de abordare a conţinuturilor constă în aceea că ea
„oferă în mod direct, atât profesorului cât şi elevului, o structură care respectă ierarhia cunoştinţelor
anterioare dobândite.” (D’Hainaut, op. Cit.). În plus, abordarea intradisciplinară este securizantă:
pe măsură ce avansează în materie, elevul îşi dă seama de drumul pe care l-a parcurs.
19