-
formării deprinderilor elementare de comportare. Acestea, treptat, prin stimulare din interior şi
stabilizare, vor deveni trăsături pozitive de caracter ce intră tot în sfera conduitei morale. Referitor
la socializarea conduitei copilului, literatura de specialitate evidenţiază că acest proces se realizează
în contextul social, prin amplificarea relaţiilor interpersonale, prin asimilarea şi interiorizarea
treptată a cerinţelor, normelor, regulilor în cadrul familiei şi grădiniţei.
Din perspectivă psihologică, socializarea este privită ca interiorizare a valorilor culturale, formare a
atitudinilor şi a reprezentărilor sociale comune grupurilor. Un instrument important al socializării
este limbajul, învăţarea lui facilitând stabilizarea relaţiilor sociale din ce în ce mai diferenţiate. Se
consideră că o multitudine de factori influenţează socializarea copilului preşcolar:
Concepţiile filosofice, politice, religioase etc. la nivelul familiei şi al statului;
Personalitatea părinţilor şi a celorlalţi copii, temperamentul şi capacităţile lor cognitive;
Intervenţiile şi influenţele mediului;
Conflictele dintre copil şi adulţi (părinţi, educatori), pe de o parte şi între diversele ―apartenenţe”
ale copilului pe de altă parte.
Sunt numeroase lucrările care subliniază importanţa interacţiunilor sociale implicate la mai multe
niveluri ale construcţiei socializării: modul de comunicare, transmiterea cunoştinţelor, cooperarea şi
confruntarea în rezolvarea problemelor, asimilarea unor concepte etc. În ceea ce priveşte achiziţia
normelor şi valorilor, cele mai multe teorii vizează locul acordat, în procesul socializării,
mecanismelor externe de control social şi mecanismelor interne de autocontrol ce înscriu
socializarea într-un ―proces de autoactualizare (Grand dictionnaire Larousse, 1991).
M. Zlate constată că evoluţia sociabilităţii poate fi evidenţiată prin modul în care preşcolarii
realizează percepţia altora. Astfel, dacă în jurul vârstei de 3 ani, Altul este perceput ca o ameninţare,
puţin 70 înainte de 4 ani, Altul este perceput ca rival şi abia pe la 5 ani, Altul este perceput ca
partener egal de activitate. Cooperarea este, după opinia specialiştilor, slab prefigurată, confuză la
preşcolari, iar criteriile raţionamentului moral cuprind o doză mare de subiectivism, motivarea
faptei morale realizându-se mai mult din perspectiva afectivă decât cognitivă. Practica educaţională
a scos în evidenţă faptul că integrarea copiilor în activităţile obligatorii şi libercreative, repartizarea
şi încredinţarea unor „responsabilităţi sociale”, utilizarea echilibrată a aprobării şi dezaprobării
stimulează mecanismul socializării conduitei copilului, dezvoltă autonomia acestuia, facilitează
apariţia premiselor trăsăturilor caracteriale. Selectarea şi utilizarea unor strategii metodologice
unitare, organizarea unor jocuri-exerciţii de imitare a vorbirii altuia, a unor gesturi, a mimicii şi
pantomimicii, valorizarea pozitivă a modelelor de interacţiune contribuie, de asemenea, la educarea
sensibilităţii, a atitudinii lor faţă de sine şi faţă de alţii, la interiorizarea treptată a unor modele de
conduită. Iată de ce, cunoaşterea profilului psihologic al vârstei preşcolare devine un etalon
important nu numai pentru evaluarea nivelului de dezvoltare, pentru înţelegerea universului
psihointelectual, socioafectiv şi comportamental, dar şi din perspectiva optimizării strategiilor
practice de acţiune eficientă la această vârstă.
PROIECTAREA ACTIVITĂŢILOR CURICULARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREPRIMAR
Proiectarea activităţilor didactice: concept, niveluri, exigente, avantaje si limite.
Variante de redactare a proiectelor de activitate didactica. Aplicaţii.
1.Conceptul de proiectare didactica.
2.Etapele proiectării didactice
3. Niveluri ale proiectării didactice
4. Avantaje şi limite
5. Varianţe de redactare a proiectelor de activitate didactică
1.Conceptul de proiectare didactică.
Conceptul de proiectare didactică s-a impus datorită preocupării de a conferi activităţii instructiv
educative rigurozitate ştiinţifica şi metodică şi datorită apariţiei în didactică modernă a unor
orientări şi tendinţe, cum ar fi:
pedagogia anticipativă şi prospectivă;
251