-
sunt stabilite de către autorităţile centrale (Ministerul Educaţiei şi Comisii de Specialitate) până la
nivelurile obiectivelor operaţionale.
II. Continutul reprezintă componenţa fundamentală din perspectiva teoriei curriculumului. El
include ansamblul valorilor din câmpul de influenţă educaţională, include corpuri organizate de
informaţii, date factuale situaţii problemă, noţiuni, principii, modele de acţiune ţi gândire care sunt
selecţionate, organizate în raport cu anumite norme pedagogice. Stabilirea conţinutului presupune
răspunsul la trei întrebari:
Ce informaţii vor fi selectate? - În ce cantitate? - Ce calitate vor avea aceste informaţii? Indică
gradul în care cultura socială devine cultură şcolară.
Cum vor fi organizate aceste informaţii?
Când vor fi proiectate din punct de vedere temporal şi psihologic să fie transmise aceste informaţii?
Caracteristicile creşterii şi dezvoltării preşcolarului (3 - 6/7 ani)
Perioada celei mai autentice copilării, „vârsta graţiei, stadiul copilului preşcolar se
caracterizează prin transformări importante în planul dezvoltării somatice, psihice şi relaţionale.
Cadrul grădiniţei în care sunt cuprinşi majoritatea copiilor preşcolari multiplică şi diversifică
relaţiile cu cei din jur, lărgeşte orizontul de cunoaştere al copilului, contribuie la adâncirea
contradicţiilor dintre cerinţele, solicitările externe şi posibilităţile interne ale copilului, această
contradicţie constituind de fapt, sursa dezvoltării psihice. Activitatea dominantă a acestei etape
rămâne jocul, dar el este corelat din ce în ce mai mult cu sarcinii de natură instructiv - educativă, cu
elemente ale muncii şi creaţiei. Toate acestea favorizează complicarea şi diferenţierea treptată a
proceselor cognitiv - operaţionale ale preşcolarului, schimbarea atitudinii faţă de mediul
înconjurător, extinderea relaţiilor cu cei din jur, făcându-l apt ca la vârsta de 6/7 ani să păşească
într-o nouă etapă, cea a şcolarităţii. Dacă „trăsătura esenţială a copilului este aceea de a exista ca
fiinţă în devenire, preşcolaritatea marchează descoperirea realităţii externe afirmă P. A. Osterrieth
(1976, p. 31).
Caracteristici ale proceselor senzoriale
Procesele senzorial - perceptive se dezvoltă şi se perfecţionează în strânsă legătură cu
procesul de creştere şi maturizare, cu noile schimbări din cadrul activităţii şi al planului relaţional al
copilului cu mediul natural social. La vârsta preşcolară segmentul periferic al analizatorilor este
format. Dezvoltarea în continuare a sensibilităţii acestora şi discriminarea tot mai precisă a
însuşirilor obiectelor şi fenomenelor sunt consecinţa dezvoltării şi perfecţionării activităţii centrale,
corticale, a analizatorilor, a participării active a celui de-al doilea siste m de semnalizare la
activitatea de analiză şi diferenţiere. Sensibilitatea tuturor analizatorilor se adânceşte şi se
restructurează, dar cea auditivă şi vizuală au cea mai mare pondere. În general, în jurul vârstei de 5
ani, preşcolarii diferenţiază şi denumesc culorile fundamentale ale spectrului, precum şi pe cele
intermediare. Sensibilitatea tactilă‚ se dezvoltă în strânsă legătură cu cea chinestezică prin contactul
cu obiectele, fiind totuşi subordonată văzului şi auzului. Se dezvoltă, de asemenea, şi celelalte
forme de sensibilitate: olfactivă, gustativă, chinestezică, proprioceptivă etc. Cunoaşterea complexă a
diversităţii obiectelor şi fenomenelor se realizează prin intermediul percepţiilor care subordonează
şi integrează senzaţiile, detaşându-se, individualizându-se, în raport cu cele ale antepreşcolarului.
Astfel, ― deşi încărcate încă afectiv şi situaţional, percepţiile se vor desprinde treptat de
particularităţile concrete ale situaţiilor şi de semnificaţiile afective, centrându-se mai mult pe obiect,
pe caracteristicile lui reale, obiective (P. Golu, 1992). Treptat, în cadrul jocului, mai ales al jocurilor
didactice, se realizează trecerea de la percepţia spontană, neorganizată la percepţia organizată,
intenţionată, orientată spre un scop care este observaţia, un rol important deţinându-l activitatea,
limbajul, experienţa anterioară. Se organizează şi se perfecţionează şi unele forme complexe ale
percepţiei: percepţia spaţiului, a timpului, a mişcării. Astfel, reflectarea însuşirilor spaţiale ale
obiectelor (precum: mărimea, forma, relieful, poziţia spaţială etc.), implică interacţiunea mai multor
modalităţi senzoriale (vizuală, tactilă, chinestezică etc.), iar detaşarea însuşirilor semnificative este
facilitată şi de dirijarea şi întărirea verbală. Treptat, copilul poate percepe succesiunea în timp a
unor evenimente şi durata desfăşurării lor, un rol important avându-l acţiunile practice, jocurile
organizate, programul activităţilor instructiv - educative din grădiniţă. Comparativ cu efectele de
245