-
Organizarea şi predarea intradisciplinară a conţinuturilor au reprezentat şi reprezintă încă axele
curriculum-ului tradiţional. În același timp se constituie în “operaţia care presupune a conjuga două
sau mai multe conţinuturi interdependente aparţinând aceluiaşi domeniu de studiu, în vederea
rezolvării unei probleme, studierii unei teme sau dezvoltării abilităţilor”.
Integrarea intradisciplinară se realizează prin inserţia unui fragment în structura unei discipline
pentru a clarifica o temă sau prin armonizarea unor fragmente în cadrul unei discipline, pentru
rezolvarea unei probleme sau dezvoltarea unor capacităţi şi aptitudini.
Intradisciplinaritatea are în vedere:
o Integrarea la nivelul conţinuturilor;
o Integrarea la nivelul deprinderilor şi competenţelor.
Aceasta se poate realiza:
o pe orizontală, între conţinuturi şi competenţe ale disciplinei la acelaşi nivel de studiu;
o pe verticală, între conţinuturi şi competenţe de la niveluri diferite de studiu.
De exemplu, dezvoltarea capacității elevilor de a rezolva exerciții cu și fără paranteze nu poate
fi efectuată făra insușirea ordinei efectuării operațiilor care, la rândul său, are la bază o bună
cunoaștere a algoritmilor de calcul pentru efectuarea operațiilor de adunare și scădere cu și fără
trecere peste ordin, cât și a operațiilor de înmulțire și împărțire a numerelor formate dintr-una sau
mai multe cifre.
Un alt exemplu, poate, mai edificator, este că însușirea citit-scrisului nu poate fi realizată fără o
foarte bună dezvoltare a auzului fonematic prin aplicarea binecunoscutei metode fonetice, analiticosintetice, cât și prin dezvoltarea capacității de a scrie grafismele.
Avantaje şi dezavantaje ale organizării şi predării intradisciplinare
Avantaje:
o Justificarea pedagogică a acestui mod de abordare a conţinuturilor constă în aceea că ea
oferă un mod direct, atât profesorului, cât şi elevului, o structură care respectă ierarhia
cunoştinţelor anterior dobândite;
o Este securizantă: pe măsură ce avansează în cunoştinţe şi competenţe, elevul îşi dă seama de
drumul pe care l-a parcurs.
Dezavantaje:
o Transferul orizontal de la o disciplină la alta al celor ce învaţă se produce puţin şi, de regulă,
la elevii cei mai dotaţi;
o Perspectiva intradisciplinară a condus la paradoxul “enciclopedist specializat”, care închide
elevul şi profesorul într-o tranşee pe care şi-o sapă ei înşişi, care îi izolează din ce în ce mai
mult, pe măsură ce o adâncesc;
o În devotamentul său pentru disciplină, cadrul didactic tinde să treacă în planul doi obiectul
prioritar al educaţiei: elevul.
Pluridisciplinaritatea
Este definită ca juxtapunere a disciplinelor mai mult sau mai puţin înrudite. Fiecare
disciplină este studiată în funcţie de o sinteză finală de studiat.
Perspectiva pluridisciplinară este o perspectivă tematică. Este “pedagogia centrelor de
interes”, lansată de Decroly. Predarea în maniera pluridisciplinară porneşte de la o temă, o situaţie
sau o problemă care ţine de mai multe discipline în acelaşi timp.
Astfel, la clasa a IV-a, o temă precum „Iarna” se regăsește în cadrul mai multor discipline.
Unitățile de învățare care o integrează ar fi următoarele:
Limba română- „Baba Iarna intră-n sat”;
Ştiinţe – “Fenomene ale naturii “;
Abilităţi practice- “Activităţi cu materiale sintetice (hârtia) “.
Scopul lecțiilor care abordează această temă poate fi aprofundarea cunoştinţelor despre
anotimpul iarna prin formarea de atitudini pozitive faţă de mediu şi protejarea acestuia şi cultivarea
dragostei pentru tradiţii şi obiceiuri.
Specialiştii în domeniul integrării conţinuturilor afirmă că acest tip de abordare poate fi
comparată cu derularea unei discuţii în care fiecare dintre parteneri îşi exprimă punctul de vedere.
125