-
ABORDAREA DE TIP INTEGRAT
– DIMENSIUNE A ÎNVĂŢĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR –
Prof.înv.primar:CĂIMĂCANU MARINELA-MĂDĂLINA-LUMINIŢA
Şcoala Gimnazială Nr.3 Giurgiu
În societatea de astăzi, când cunoaşterea umană se află într-un proces continuu de
diferenţiere, când apar noi discipline care se adaugă celor deja existente în învăţământ, tendinţei de
diferenţiere încearcă să i se opună tendinţa de integrare. Explozia informaţională conduce nu numai
la creşterea cantitativă a cunoştinţelor, ci şi la esenţializare, la integrare.
Curriculum-ul integrat presupune o anumită modalitate de predare şi o anumită modalitate
de organizare şi planificare a instruirii şi produce o inter-relaţionare a disciplinelor sau obiectelor de
studiu, astfel încât să se răspundă nevoilor de dezvoltare ale elevilor.
În locul coincidenţelor dintre obiectul de învăţământ şi disciplina ştiinţifică, se optează
pentru “câmpuri cognitive integrate” care transced graniţele dintre discipline.
Pentru ca elevii zilelor noastre să facă faţă solicitărilor lumii contemporane, trebuie să le
formăm capacitatea de a realiza transferuri rapide şi eficiente între discipline, de a colecta, sintetiza
şi de a pune la lucru împreună cunoştinţele dobândite prin studierea disciplinelor şcolare.
Predarea integrată cunoaşte o extensie relativ rapidă, în primul rând datorită faptului că
răspunde unor preocupări privind natura ştiinţei. Cei mai serioşi paşi în predarea integrată s-au
făcut în învăţământul preşcolar şi primar, dar şi în cel gimnazial şi liceal.
Predarea integrată se dovedeşte a fi o soluţie pentru o mai bună corelare a ştiinţei cu
societatea, cultura, tehnologia. Cu toate acestea, se întâmpină o serie de dificultăţi, ce ţin în primul
rând de schimbarea mentalităţii cadrelor didactice, înlăturarea comodităţii, a inerţiei.
În predarea-învăţarea conţinuturilor învăţământului preuniversitar, este din ce în ce mai
prezentă tendinţa de organizare a acestora dintr-o perspectivă integrată. În dilema predării pe
discipline de sine stătătoare sau pe baza integrării conţinuturilor în “câmpuri cognitive integrate”
care transced graniţele dintre discipline, a învins, se pare, cea de-a doua variantă.
Argumente ale integrării:
La nivelul unor programe pentru învăţământul preuniversitar se operează cu “teme”, cu
“orientări tematice” de fapt, care semnifică faptul că profesorul are o anumită libertate de a alege
sau de a propune conţinuturi.
Însă, această organizare a conţinuturilor are şi propriile.....
Dificultăţi şi limite:
o Dificultatea pregătirii cadrelor didactice care să predea într-o asemenea manieră. Sistemul
de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice din România este predominant axat pe
predarea pe discipline, în funcţie de specializarea de pe diploma de absolvire a facultăţii;
o Imposibilitatea aprofundării de către elevi a cunoaşterii ştiinţifice specializate;
o Lipsa de tradiţie pedagogică a integrării;
o Opoziţia latentă sau activă a cadrelor didactice privind tendinţele integratoare.
Niveluri ale integrării conţinuturilor
Integrarea conţinuturilor vizează stabilirea de relaţii strânse, convergenţe între elemente, precum:
concepte, abilităţi, valori aparţinând disciplinelor şcolare distincte.
Din acest punct de vedere, literatura de specialitate identifică următoarele posibilităţi:
o Integrare intradisciplinară;
o Integrare multidisciplinară;
o Integrare pluridisciplinară;
o Integrare interdisciplinară;
o Integrare transdisciplinară.
124