SNAIC2015 | Page 113

- Astfel, copiii de la centrul ARTĂ, vor descoperi siluete de fluturaşi, buburuze şi albine de diferite mărimi şi plastilină, cu ajutorul cărora vor realiza prieteni pentru fluturaşi (Petale zburătoare) prin tehnica aplatizării. Copiii de la centrul BIBLIOTECĂ, vor avea ca sarcină să reconstituie imagini de primăvară, îmbinând piese de tip puzzle de dimensiuni mari (Sărbătoare în grădină),cu număr de piese diferit, în funcţie de dezvoltarea individuală a copiilor, iar la CONSTRUCŢII, având la dispoziţie bucăţi de poliestiren, siluete reprezentând flori şi insecte, pietricele, castane şi căpăcele din plastic, vor construi Grădini pentru fluturaş. Pe tot parcursul activităţii, preşcolarii vor fi sprijiniţi în rezolvarea sarcinilor şi vor fi îndrumaţi să colaboreze în cadrul grupului manifestând prietenie, toleranţă şi disponibilitate, oferindu-se posibilitatea de-a lucra atât individual cât şi în perechi sau în grup, în funcţie de dorinţa acestora sau la sugestia educatoarei. La final, produsele realizate vor fi analizate şi apreciate, vor stabili anotimpul sugerat de decorul realizat cu ajutorul lucrărilor, răspunsul dat de copii, constituind elementul declanşator desfăşurării jocului cu text şi cânt „Primăvara a sosit” (TRANZIŢIE). În continuare, fluturaşul, mulţumit de realizările celor mici şi încântat de noii săi prieteni, copii şi insecte, le propune să continue joaca, ce se va desfăşura în acelaşi decor ( fiind suportul intuitiv pentru jocul exerciţiu cu tema „Numărăm, cu fluturele ne jucăm”), prezentându-le surprizele ascunse sub aripioare. Surprizele reprezintă elemente detaşabile şi plicuri în care se găsesc sarcini scrise specifice activităţilor matematice, ele făcând apel la cunoştinţe şi deprinderi privind mărimea, culoarea precum şi numeraţ ia 1-3. Astfel, copiii vor completa decorul de primăvară cu siluete reprezentând flori şi insecte, respectând cerinţele descoperite în plicuri; se va avea în vedere antrenarea tuturor copiilor în joc, respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale, utilizându-se elemente de joc, ce vor asigura participarea activă şi afectivă a tuturor preşcolarilor participanţi la activitate. Evaluarea jocului se va realiza tot prin intermediul fluturaşului, aplicându-se metoda interactivă de grup „piramida”, copiii completând-o cu jetoane potrivite fiecărei trepte, după cum urmează: „ Colorat e ca o floare,/ Trupul fin şi mic îl are, Zboară vara pe câmpie, Spuneţi, ce-ar putea să fie?”; două flori pe care se pot aşeza fluturaşii; 3 insecte care trăiesc alături de fluturaş; 4 culori pe care le poate avea fluturaşul. În încheiere, fluturaşul apreciază activitatea copiilor, apoi, sub pretextul de a găsi şi alţi prieteni, hotărăsc împreună să efectueze o plimbare în natura plină de floare, zumzet si culoare. BIBLIOGRAFIE: -MEC, „Curriculum pentru învăţământul preşcolar – prezentare şi explicitări”, Editura Didactic PublishingHouse, Bucureşti, 2009; -Constantin Cucoş, „Pedagogie”, Editura Polirom, Iaşi, 2006; -Daniela Răileanu, Dorina Vieriu, Iuliana Alecsa, „Proiectarea „Pas cu pas”, Editura Diamant, Piteşti, 2010; -ISJ Suceava, Casa Corpului Didactic, „Jocuri didactice matematice pentru grădiniţa de copii”, Suceava, 1977; -Mihaela Neagu, Georgeta Beraru, „Activităţi matematice în grădiniţă”, Editura AS S, 1995; Silvia Breben, Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga, „Metode interactive de grup”, Editura Arves, 2002; 105