g) elaborează proiectul de încadrare cu personal didactic de predare, precum şi schema de personal
didactic auxiliar şi nedidactic şi le supune, spre aprobare, consiliului de administraţie;
h) numeşte, după consultarea consiliului profesoral, în baza hotărârii consiliului de administraţie,
profesorii diriginţi la clase, precum şi coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi
extraşcolare;
i) numeşte cadrul didactic care face parte din consiliul clasei, ce poate prelua atribuţiile profesorului
diriginte, în condiţiile în care acesta este indisponibil pentru o perioadă de timp, din motive obiective;
j) numeşte, în baza hotărârii consiliului de administraţie, coordonatorii structurilor care aparţin de unitatea
de învăţământ cu personalitate juridică, din rândul cadrelor didactice - de regulă, titulare - care îşi desfăşoară
activitatea în structurile respective;
k) stabileşte, prin decizie, componenţa catedrelor şi comisiilor din cadrul unităţii de învăţământ, în baza
hotărârii consiliului de administraţie;
l) coordonează comisia de întocmire a orarului şi îl propune spre aprobare consiliului de administraţie;
m) aprobă graficul serviciului pe şcoală al personalului didactic şi al elevilor; atribuţiile acestora sunt
precizate în regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ;
n) propune consiliului de administraţie, spre aprobare, Calendarul activităţilor educative al unităţii de
învăţământ;
o) aprobă graficul desfăşurării lucrărilor scrise semestriale;
p) aprobă, prin decizie, regulamentele de funcţionare ale cercurilor, asociaţiilor ştiinţifice, tehnice, sportive
şi cultural-artistice ale elevilor din unitatea de învăţământ în baza hotărârii consiliului de administraţie;
q) elaborează instrumente interne de lucru, utilizate în activitatea de îndrumare, control şi evaluare a
tuturor activităţilor, care se desfăşoară în unitatea de învăţământ şi le supune spre aprobare consiliului de
administraţie;
r) asigură, prin şefii catedrelor şi responsabilii comisiilor metodice, aplicarea planului de învăţământ, a
programelor şcolare şi a metodologiei privind evaluarea rezultatelor şcolare;
s) controlează, cu sprijinul şefilor de catedră/responsabililor comisiilor metodice, calitatea procesului
instructiv-educativ, prin verificarea documentelor, prin asistenţe la ore şi prin participări la diverse activităţi
educative extracurriculare şi extraşcolare;
t) monitorizează activitatea de formare continuă a personalului din unitate;
u) monitorizează activitatea cadrelor didactice debutante şi sprijină integrarea acestora în colectivul
unităţii de învăţământ;
v) aprobă asistenţa la orele de curs sau la activităţi educative şcolare/extraşcolare, a şefilor de
catedră/responsabililor de comisii metodice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
w) consemnează zilnic în condica de prezenţă absenţele şi întârzierile la orele de curs ale personalului
didactic de predare, precum şi întârzierile personalului didactic auxiliar şi nedidactic, de la programul de
lucru;
x) îşi asumă, alături de consiliul de administraţie, răspunderea publică pentru performanţele unităţii de
învăţământ pe care o conduce;
y) numeşte şi controlează personalul care răspunde de sigiliul unităţii de învăţământ;
z) asigură arhivarea documentelor oficiale şi şcolare:
aa) răspunde de întocmirea, eliberarea, reconstituirea, anularea, completarea şi gestionarea actelor de
studii; răspunde de întocmirea, eliberarea, reconstituirea, anu