(3) Directorul încheie contract de management educaţional cu inspectorul şcolar general. Modelul- cadru al
contractului de management educaţional este anexă la metodologia prevăzută la alin. (2).
(4) Pe perioada exercitării mandatului, directorul nu poate deţine, conform legii, funcţia de preşedinte sau
vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional.
(5) Directorul unităţii de învăţământ de stat poate fi eliberat din funcţie la propunerea motivată a
consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, la propunerea a 2/3 dintre membrii consiliului de
administraţie al unităţii de învăţământ sau la propunerea consiliului profesoral, cu votul a 2/3 dintre membri.
În această ultimă situaţie este obligatorie realizarea unui audit de către inspectoratul şcolar. Rezultatele
auditului se analizează în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar. În funcţie de hotărârea
consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, inspectorul şcolar general emite decizia de eliberare din
funcţie a directorului unităţii de învăţământ.
Art. 22. - (1) În exercitarea funcţiei de conducere executivă, directorul are următoarele atribuţii:
a) este reprezentantul legal al unităţii de învăţământ şi realizează conducerea executivă a acesteia;
b) organizează întreaga activitate educaţională;
c) organizează şi este direct responsabil de aplicarea legislaţiei în vigoare, la nivelul unităţii de
învăţământ;
d) asigură managementul strategic al unităţii de învăţământ, în colaborare cu autorităţile administraţiei
publice locale, după consultarea partenerilor sociali şi a reprezentanţilor părinţilor şi elevilor;
e) asigură managementul operaţional al unităţii de învăţământ;
f) asigură corelarea obiectivelor specifice unităţii de învăţământ cu cele stabilite la nivel naţional şi local;
g) coordonează procesul de obţinere a autorizaţiilor şi avizelor legale necesare funcţionării unităţii de
învăţământ;
h) asigură aplicarea şi respectarea normelor de sănătate şi securitate în muncă;
i) prezintă, anual, un raport asupra calităţii educaţiei în unitatea de învăţământ pe care o conduce, întocmit
de Comisia de evaluare şi asigurare a calităţii; raportul, aprobat de consiliul de administraţie, este prezentat
în faţa Consiliului profesoral, comitetului reprezentativ al părinţilor/asociaţiei de părinţi şi este adus la
cunoştinţa autorităţilor administraţiei publice locale şi a inspectoratului şcolar.
(2)