La prima lectur?
C?t?lina Dumitru
Contururi interioare:
Despre romanul Ferestre zidite, de Alexandru Vona (II)
Incipitul romanului fixeaz?
un univers atemporal ?i aspa?ial ?i
introduce cititorul în lumea personajului narator. Pe parcursul romanului
vom
observa
c?
atemporalitatea
devine
una
existen?ial?. Timpul apar?ine
singur?t??ii ?i se contorsioneaz? pe
tr?iri ap?s?toare. Exist? dou? timpuri: un timp al romanului ?i cel din
afara sa. „Eram trist, dar nu ca în
toate zilele, mai precis, ca în fiecare
început de zi, de triste?ea multipl?
a ochilor întor?i de pe farmecul
contururilor interioare (visez
aproape întotdeauna), a creierului
rupt din lan?ul aventurilor de dincolo, aventuri în care toate nuan?ele
sunt semnificative – zâmbetul
infim de pe obrazul fetei înseamn?
c? undeva în spatele meu s-a deschis o fereastr?, se simte umbra
norilor albi, respira?ia pr?p?stiilor
albastre ?i vântul r?t?cind printre
ramurile gra?ios ondulate ale plopilor, astea toate, bineîn?eles, numai
din marginea ridicat? pu?in a buzei
umede - de triste?ea sângelui ce-?i
g?se?te în vacan?a somnului prilej
pentru c?l?torii din ce în ce mai savante ?i o alt? con?tiin??
voluptoas?, a sângelui ce trebuie s?
alimenteze din clipa în care ne
trezim membrele absurd agitate cel reduc la rolul lui umil de mesager
orb al vie?ii.” Realitatea în care
cititorul este introdus este aceea a
visului, metod? prin care naratorul
se autoevalueaz? testându-?i
con?tiin?a cu cele mai dure
adev?ruri, având drept scop eliber-
area de sub tirania necunoscutului.
Sintagma „ochii întor?i de pe
farmecul conturelor interioare”
red? orientarea în straturile adânci
ale con?tiin?ei, aceia?i ochi care
reflect? oglinda sufletului sunt
„întor?i” oarecum c?tre persoana
care îi posed? pentru a se analiza.
În incipitul romanului se stabile?te
diferen?a dintre vis ?i realitate.
Visul este echivalat cu „vacan?a
somnului”, cu ruptura fa?? de aventurile de dincolo. Triste?ea devine
una universal?, care las? urme „pe
plaja corpului” ca ni?te „ochiuri de
fluid amar”, ?i devine o prezen??
vie care dispare ?i apare în func?ie
de starea naratorului. Prezen?a
altcuiva în camer? alung?
singur?tatea, implicit, triste?ea. „În
alte zile, triste?ea aceasta m?
p?r?se?te atât de iute încât femeia
de serviciu care îmi aduce laptele
n-o mai g?se?te în odaie. Nu-?i d?
seama c? aceasta e cauza pentru
care simt nevoia s?-mi vorbeasc?
despre timpul de afar? sau s?-mi
explice zgomotul nocturn de la birtul din col?; eu îns? ?tiu c? vorbele
ei înseamn? c? în mod neobi?nuit
triste?ea mea, care ac?ioneaz? ascuns ?i asupra ei, s-a risipit ?i îi
zâmbesc recunosc?tor pentru
aceast? bun? veste.” Triste?ea este
asociat? atât realit??ii cât ?i visului.
Ambele lumi, atât de intersectate
pe parcursul romanului, sunt analizate prin intermediul imaginilor
vizuale sugestive. Pornind de la
aceast? interpretare, primul titlu al
romanului, „Intersec?ii”, ar putea fi
interpretat astfel: o permanent?
intersec?ie a visului cu realitatea
care aminte?te de fiecare dat? c?
suntem ni?te „mesageri orbi ai
vie?ii” cu „chip de lut”, ni?te
c?l?tori care ne l?s?m purta?i de
împrejur?ri.
În cazul personajului principal visul apare ca o intens? activitate psihic?, cu precizarea c?
aceasta nu reprezint? o eliberare de
„obstacolele naturii exterio &^( ?6???F???G&?lH2?W7FR?7F?f?FFR&VFLH0?FR??f?VV?Z6&V?LH