REVISTA NAȚIONALĂ „ PRO-GT ” NR . 3 / 2024
3 . Metoda de evaluare practică pune la dispoziţia şcolarilor şansa de a opera cu cunoştinţele teoretice însuşite , de a le aplica în diverse activităţi practice , realizând în acelaşi timp şi o evaluare a gradului de însuşire a priceperilor şi a deprinderilor pe care le presupun activităţile respective . Şi această metodă se realizează printr-o mare varietate de forme : a ) confecţionarea unor obiecte ; b ) executarea unor experienţe sau lucrări experimentale ; c ) întocmirea unor desene , schiţe , grafice ; d ) interpretarea unui anumit rol ; e ) trecerea unor probe sportive .
De o importanţă covârşitoare sunt şi metodele şi instrumentele complementare , cum ar fi :
elevilor ;
a ) observarea sistematică a activităţii şi comportamentului
b ) investigaţia ; c ) proiectul ; d ) portofoliul ; e ) autoevaluarea .
Toate metodele şi tehnicile de verificare prezintă avantaje şi limite , plusuri şi minusuri şi că nu se poate vorbi de o verificare completă a realizării obiectivelor vizate decât printr-o îmbinare a diferitelor tehnici . Putem conchide că procesul evaluativ îşi îndeplineşte pe deplin funcţia majoră de feed-back numai atunci când , atât dascălul , cât şi şcolarii reuşesc să colaboreze nu pentru că trebuie , ci pentru că îşi doresc acest lucru , fiecare îmbunătăţindu-şi comportamentul în funcţie de reacţiile celuilalt . Bibliografie : Constantin C ., Pedagogie , Editura Polirom , Bucureşti , 2006 . Radu I . T ., Evaluarea în procesul didactic , Editura Didactică și Pedagogică , Bucureşti , 2004 .
65