REVISTA NAȚIONALĂ „ PRO-GT ” NR . 2 / 2023 „ La Crucea Trei Aplecăciuni ”
Prof . Teompa Aviu – Ştefan Liceul Tehnologic „ Dorin Pavel ”, Alba Iulia , județul Alba
Istoria , ştiinţa care însumează oameni , poveşti , fapte , adevăruri , paradoxuri , am înţeles , de această dată să o reîntâlnesc prin prisma eseului . Eseul l-am perceput ca şi o libertate , şi ce e mai simplu decât libertatea ? Această aparentă facilitate , a făcut eseul un gen atractiv pentru cei ce simt nevoia să scrie . Ideile sale pot fi fascinante , asistând la un regal al spiritului , în care se regăsesc deopotrivă , inteligenţă , rafinament , talent literar , cultură .
În gândurile bunicilor şi a străbunicilor , încă de mai ascund crâmpeie de cuvinte nerostite despre o viaţă trăită . Poate să fie o tentaţie pentru dascăl , un exerciţiu de profesionalism pentru a valorifica latura oferită de istoria orală , şi de a îndemna elevii a-şicunoaşte profilul rudele mai îndepărtate , întrun mod mai puţin conformist , din perspectiva trecutului trăit , un trecut mai degrabă brutal , aşa cum a fost cel comunist .
Aşa s-a născut matriţa eseului , La Crucea Trei Aplecăciuni , pornind de la o mărturie de istorie orală , îmbrăcând un substrat calm , puţinpătimaş , dar nu lipsit de empatie faţă de personajul principal .
Prin scris ne exprimăm fronda faţă de un regim care a negat şi complexat valorile pe care le-a pus la index , a declinând uniformizarea , a suspendat existenta culturală , impunând o atentă supraveghere a celui cu vederi liberale . E desigur un demers pasiv , dar necesar de a revendica necesitatea incriminării ideologiei ce a mutilat demnitatea umană timp de peste patru decenii .
La poalele Muntelui Poieniţa , rătăcit prin imperiul pădurilor , satul împărtăşea parcă la nesfârşit condamnarea la singurătate . Doar din când în când , asemeni fâlfâirii din aripi a unei păsări , sufletul unui răposat se despărţea de trupu-i gârbovit . Destinul , parcă jurase să le apere o existenţă , ostilă oricăror rugăminţi de binecuvântare cu înnoiri civilizatorii .
Stângaci , cocoşi cu glas de tinichea , apoi mai clar , mai curgător , mai graţios , vesteau ivirea zorilor . În fiecare casă strălucea palid o luminiţă , furios un bulgăre de lumină se azvârlea în întuneric .
Vremurile aveau însă să devină tulburi . Amăgitoarea stăpânire comunistă de import , care tocmai se instaurase , cuibărea în sufletul majorităţii românilor teamă . Erau timpurile de după război . Cu strâmbe promisiuni , umblaseră noile autorităţi .
Aşa încep amintirile mele despre comunism , văzute prin ochii bunicii mele , cernute prin gândurile unui adolescent încrezător pentru care trecutul este departe , iar viitorul mult prea aproape ca să poată întrezări ceea ce va fi . De cele mai multe ori comunismul pentru noi este o lecţie oarecare dintr-o carte de istorie , nişte date seci , reci care acoperă o parte din istoria noastră .
Evadăm din lumea cenușie a zilelor noastre într-o lume de beznă , de întuneric de neputință și suferință . Mă bucuram de prezenţa bunicii mele . Avea acelaşi glas dulce , când fiind mic ne duceam la umbra frăgarului din fundul grădinii . Ea îşiînfigea furca cu caierul de in în brâu şi începea să tragă şi să răsucească un fir lung şisubţire . Eu mă culcam pe spate şi lăsam alene capul în poala ei . Fusul îmi sfârâia pe la urechi . Mă uitam la cer , printre frunzele copacului . De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră . Glasul ei dulce mă legăna , genele mi se prindeau şi adormeam ; uneori tresăream şi o întrebam câte ceva ; începea să spună , şi eu visam mai departe .
277