REVISTA NAȚIONALĂ „ PRO-GT ” NR . 2 / 2023 Instituţiile şi organele comunităţilor europene
Administrator financiar , Ec . Bahrim Carmina – Loredana Școala Gimnazială „ Principesa Elena Bibescu ”, Bârlad , judeţul Vaslui
1 . Delimitări conceptuale Instituţiile comunitare fundamentale sunt în număr de cinci şi formează structura de bază a comunităţilor europene şi prezintă următoarele caracteristici : - ocupă un loc distinct în organizarea comunităţilor , răspunzând unor nevoi fundamentale ; - reprezintă un principiu determinat , un fundament politic şi sociologic distinct , o legitimare proprie ; - au funcţii bine determinate ; - participă direct la decizia comunitară ; - vor avea toate o personalitate juridică începând cu 2009 ( până în prezent doar Comisia
Europeană are ); - sunt comune pentru cele două comunităţi ( CE şi EURATOM ) rămase , CECA nemaiexistând din anul 2002 .
Instituțiile comunitare ajutătoare au fost înfiinţate prin diferite tratate şi participă la decizia comunitară . Organele comunitare sunt prevăzute de tratate sau sunt înfiinţate de instituţiile Comunităţilor europene ori formează categoria organelor paracomunitare ( neînfiinţate prin tratate sau de instituţii ).
2 . Principii care guvernează activitatea instituţiilor comunitare
A . Principiul autonomiei de voinţă : institituţiile comunitare au posibilitatea de a-şi elabora regulamente proprii de organizare şi funcţionare , şi îşi pot numi proprii functionari comunitari .
B . Principiul atribuirii de competenţe : instituţiile comunitare duc la îndeplinire numai acele atribuţii care le sunt stabilite în mod expres .
C . Principiul echilibrului institutional : există o separare a puterilor în cadrul comunităţii şi există cooperare între instituţiile CE . De exemplu : Comisia europeană centralizează propunerile cu privire la proiectul de buget primite de la celelalte instituţii şi le transmite Consiliului de Miniştri ; Consiliul de Miniştrii elaborează proiectul de buget , pe care îl transmite Parlamentului european ; Parlamentul poate adopta sau respinge bugetul .
3 . Structura comunităţilor europene A . Instituţii comunitare fundamentale a ) Consiliul Uniunii Europene ( sau Consiliul de Miniştri ). Are în compunere miniştrii afacerilor externe ( Consiliul general ) şi miniştrii de resort ( Consilii specializate ) şi deţine în sistemul comunitar puterea de decizie în vederea realizării obiectivelor fixate prin tratat ( a nu se confunda cu Consiliul european – având în componenţă şefi de stat sau de guvern al celor 27 de state membre , înfiinţat neconvenţional şi având caracter politic , ori cu Consiliul Europei – organizaţie internaţională având în componenţă 46 de state , care promovează idealuri şi principii comune ).
146