Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3

Mihailincu Georgiana-Ionela SHAKESPEARE VÂRFUL IERARHIEI CANONICE UNIVERSAL William Shakespeare(1569-1616) a fost dramaturg şi poet englez. Este unul dintre cei mai mari scriitori ai tuturor timpurilor. Din vasta sa operă s-au păstrat aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii traduse în aproape fiecare limbă vorbită. Shakespeare este considerat de Harold Bloom, un critic literar din Statele Unite, centrul canonului universal în cartea sa, „The Western Canon”. Demersul de a vorbi despre canon la o scară atât de largă, transnaţională, trebuie, în definitiv, să răspundă primordial unei întrebări: există un set de principii estetice care, aplicat literaturii, să ne spună cu exactitate care sunt acele nume cu adevărat reprezentative pentru o imaginară bibliotecă a capodoperelor universale? Demersul în sine nu e mult prea ambiţios?! Existenţa unui canon literar continental sau universal (dacă cineva are ambiţii atât de mari) are relevanţă doar în momentul în care el nu este nimic altceva decât sumă de canoane naţionale. Vârful canonului nu este Shakeaspeare sau un alt autor, ci conştiinţa de sine cea mai adâncă, pe care acest canon şi-a format-o în istorie. Harold Bloom afirma că „Shakespeare a influenţat lumea mult mai mult decât l- a influenţat ea iniţial.” La doar două decenii după această afirmaţie, acesta îl plasează pe Shakespeare în vârful piramidei valorilor universale, spunem că „Shakespeare este nucleul, embrionul acestui canon universal, nu doar occidental sau oriental şi din ce in ce mai puţin eurocentric. (…) O mare parte din literatura occidentală este, în grade diferite, o creaţie defensivă faţă de opera lui Shakespeare, care poate avea o influenţă atât de copleşitoare, încât să-I distrugă pe toţi cei care nu i se opun.” Bloom nu făcea altceva decât să translateze principiul central al influenţei, în principiul central al canonului. Pentru Bloom, acest principiu este Shakespeare. Manifestând simultan arta înaltă şi arta populară, dar rămânând fidel umui sens aristrocratic al acesteia, dramaturgului Shakespeare i se revendică şi „cel mai simţ al realităţii, văzut vreodată în literatură.” Iar dincolo de aceste observaţii, „cea mai uimitoare realizare shakesperiană este aceea de a fi sugerat mai multe interpretări, decât suntem noi înşine capabili să găsim, pentru înţelegerea personajelor sale.” Cu astfel de „generale” aprecieri, Shakespeare este, pentru Bloom, centrul canonului, prin puterea de a reprezenta întreaga literatură în acest canon, ca şi în afara lui. Universalitatea presupusă a operei shakespeariene e măsura centralităţii sale canonice: „Dante a fost poetul tuturor poeţilor, dar Shakespeare a fost poetul întregii umanităţi.” 23

Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 33