Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 130

Învățământul în limbă maternă Până la liceu, copiii au dreptul la învățământ în limbă lor maternă sau în sistem bilingv (cu norvegiană a două limbă) dacă aceștia nu stăpânesc suficient de bine limba oficială pentru a urma cursurile predate exclusiv în norvegiană. În paralel, aceștia urmează cursuri suplimentare gratuite, pentru a deprinde limba norvegiană la un nivel satisfăcător. Revine în sarcină școlii să stabilească dacă copilul stăpânește suficient de bine limba norvegiană și, prin urmare, ce fel de cursuri va urma acesta. Mai exact, decizia este luată de directorul școlii, iar dacă un părinte nu este mulțumit de hotărârea acestuia, poate face apel la guvernatorul districtual de care aparține. Conducerea școlii poate decide, în cazul grupurilor de elevi migranți nou-veniți, să organizeze grupuri și clase de studii separate pentru aceștia, în care li se predă după o programă specială care include asimilarea limbii norvegiene.  Învățământul superior Norvegia are 7 universități, 27 de colegii universitare specializate și 5 institute universitare de stat. La acestea se adaugă mai multe instituții private de învățământ superior. În Norvegia, studenții trebuie să achite o mică taxă în fiecare semestru. Banii sunt plătiți la serviciul social studențesc și sunt folosiți pentru a acoperi cheltuielile legate de întreținere. Suma variază de la o universitate la alta, dar rareori depășește 500 de coroane.  Serviciul de Admitere în Universitățile și Colegiile Norvegiene (Samordna opptak) este organismul care coordonează admiterea în învățământul superior. Serviciul dispune de o listă de 1.229 de programe de studiu la toate universitățile și colegiile din Norvegia, disponibile pe pagina lor web www.samordnaopptak.no. Candidații pot găsi un program de studiu folosind o căutare bazată pe cuvinte-cheie, domeniu/disciplină de studiu și zonă geografică. Cei care au o specializare dobândită în țara de origine pot afla dacă și în ce condiții se califică pentru a continua studiile în Norvegia, consultând  www.nokut.no.De asemenea, va puteți adresa la Samordna opptak pentru echivalarea studiilor. 120