Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Page 43

Prezentarea portretului fiziognomic al lui Costache, „un omuleţ subţire şi puţin încovoiat”,
„clipind rar şi moale”, se face prin prisma lui tânărului Felix Sima, venit la București pentru a studia
medicina. Onest romancier, folosește prenumele modelului, indicând sursa balzaciană! „Capul îi era
atins de o calviție totală, si fața părea aproape spână, și, din cauza aceasta, şi, din cauza aceasta,
pătrată. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinţi
vizibili ca nişte aşchii de os”. Omul „cu ochii foarte proeminenţi şi cu buze groase” e capabil să
zâmbească, dar lui Felix clipitul și înfățișarea bătrânului îi trezesc imaginea unei bufnițe. Bâlbâiala
lui moș Costache e unul dintre primele semne ale senilității pe care le observă Felix la bătrân, care
se apăra astfel de inoportuni.
Recunoasteți tehnica și modelul! Felix Grandet avea ochii cu „o expresie calmă şi devorantă pe
care poporul o atribuie şarpelui fabulos numit bazilisc… Nasul, borcănat la vârf, se termina cu un
neg vânos, pe care vulgul îl socotea, pe drept cuvânt, plin de venin. Această figură vădea o
primejdioasă şiretenie, o probitate fără căldură, egoismul unui om obişnuit să-şi concentreze
simţirile în voluptatea avariţiei şi asupra singurei fiinţe care într-adevăr preţuia ceva pentru el, fiica
sa, Eugenie, singura-i moştenitoare.” (Eugenie Grandet, de H. de Balzac). Trăsături fizionomice
asociate cu trăsături morale, compararea cu un animal, din perspectiva trăsăturii dominante,
amănuntul semnificativ...
Chiar și aspectul exterior și interior al casei părăginite, aproape în ruină, trimite cu toate
detaliile descriptive la avariția personajului, dar și către un soi de parvenitism, arhitectura casei
sugerând „intenția de a executa grandiosul clasic în materiale nepotrivite”. Ca orice avar, Costache
Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, devenit un potențial atentat la
averea sa. Bătrânul Costache se deplasează în câmpul său de acțiune pe spații largi. Avariția lui se
manifestă începând de la privațiuni personale (îmbrăcămintea, hrana, interdicția de a fi chemat
doctorul pentru consult, chiar și în caz de boală) până la gesturi doar aparent generoase, cum ar fi
cel de a-i construi Otiliei o casă, după un plan arhitectural întocmit de el.
Evident, Felix Grandet și Costache Giurgiuveanu se aseamănă foarte mult, amândoi fiind însetați
de avere, zgârciți, incapabili să-și manifeste plenar iubirea față de cei la care țin.