Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Page 40

Titu Herdelea din Pripas
Popa Daria, clasa a X-a C
Personajul secundar din romanul „Ion”, scris de Liviu Rebreanu, „Domnișorul”, cum îi
spuneau țăranii din Pripas, este fiul soților Herdelea – Maria si Zaharia, având incă două suroriː
Ghighi și Laura. El este „un tănăr de vreo douăzeci si trei de ani, in haine curățele si sărăcuțe, cu o
cravată albastră-azurie la gulerul înalt si țeapăn, ras de mustăți si lung cât un păr), era înalt, cam
deșirat, cu o față lătăreață ochi albaștri spălăciți si o frunte largă.
Învățătura de carte a început-o sub mâna tatălui său, care l-a și scos eminent. Acuzând că e
persecutat de unii profesori, Herdelea-tatăl îl mută întâi la Liceul unguresc din Bistrița, apoi la
liceul sășesc. Ultimele două clase le face în particular, fără a-și da examenele, taxele fiind prea
mari. Citea cu patimă versuri, romane, si publicând la revista „Familia” o poezie de trei strofe,
hotărăște definitiv, dar in taină, să fie poet. De atunci, în întreaga familie, ca și în împrejurimi, era
aureolat de nimbul muzei inspiratoare. Toata casa jura că tănâr mai deștept ca dânsul nu se
pomenește. Asistăm la aventurile erotice ale tânărului, trecătoare ca apele. Firea tenace si hotărâtă,
fără scrupule, a lui Ion îi provoacă admirația: îndărjirea, egoismul si cruzimea cu care omul acesta a
urmărit o țintă fără să se uite in dreapta sau in stânga îl înfricoșau dar îl și mișcau. Se gândi la
șovăirile lui din vremea aceasta, la zigzagurile neputincioase, la alerările lui după țeluri de-abia
întrezărite și se simți mic in fața tăranului care a mers drept înainte, trecănd nepăsător peste
toate piedicile, luptănd neobosit,
In căutarea drumului spre cariera visată, Titu pierdea vremea de colo-colo, iar mama lui,
doamna Maria Herdelea, femeie cu simțul realității, îi spune răspicat adevărul: „Bă, în loc să umbli
după cai verzi, mai bine ți-ai căuta și tu vreun post pe undeva, că esti cât muntele și vezi bine câte
greutăți avem pe cap!..Practicant de notar nu iți place să fii, învățător nu iți place, dar la mâncare te
îmbulzești! Apoi așa-i ușor să ai fumuri! Mai pune și tu osul, dragul mamii, că cu lenevia ai să
rămâi de râsu lumii!”
Vrând sa evadeze din lumea strâmtă a meleagurilor natale, dincolo de Carpați, fire idealistă,
se înflăcără repede, visa cu ochii deschisi, amețindu-se cu speranța ca va cuceri lumea. I se strângea
inima gândindu-se va trăi între oameni pe care nu i-a mai văzut, într-o lume necunoscută în care știe
ce-l așteaptă. Se organizează chiar o adevărată serbare în cinstea sa, și un discurs în care se spunea
că Titu trebuie să fie veriga de unire între frații de dincoace și de dincolo de Carpați. Însuflețirea fu
așa mare încât toți cântară „Deșteptă-te române”. Ajungând la Sibiu, o lume nouă îsi deschidea
tainele în fața tânărului reprezentant al „Tribunei Bistriței”. Și lumea aceasta îl zăpăcea și-i mărea
speranțele. Ia parte entuziasmat la serbările Astrei și apoi pleacă la București, unde spera să
găsească fericirea cea adevărată. Ideea unirii românilor de dincoace si de dincolo de Carpați îl
transfigura.