Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Página 130

Filmul a fost o coproducție româno-italiană, personajele Vitoria Lipan și Calistrat Bogza
fiind interpretate de actorii străini Margarita Lozano și Folco Lulli, dublați în film de Eugenia
Bosânceanu și Nucu Păunescu, iar celelalte roluri au fost interpretate de actorii români Ilarion
Ciobanu (Nechifor Lipan), Florin Scărlătescu (subprefectul), Sandu Sticlaru (părintele Dănilă),
Paul Misai (Gheorghiță), Sidonia Manolache (Minodora) și Nunuța Hodoș (baba Maranda).
Starea de aşteptare a Vitoriei Lipan la începutul filmului, a fost văzută de Mircea Mureşan
sub forma unei nervozităţi interioare, a unei stări aproape moderne de nelinişte, de angoasă în peisaj
şi el a găsit în acest sens mijloacele dorite. O tensiune reală se instalează în cadru. Fără dialog, fără
acţiune, prin juxtapunerea sau surprinderea de prim−planuri ale eroinei — vizuale sau sonore — şi
intercalarea imaginii muntelui învăluit în taină, uneori neutru, taciturn, alteori mişcat de tresăriri, în
negură şi ninsoare timpurie, presimţind apropierea anotimpului de gheaţă conferă unor cadre
spaţialitate, adâncime şi suspense dramatice. Spre deosebire de unii comentatori, am văzut în
Margarita Lozano o interpretă plină de nobleţe şi autenticitate a eroinei, voliţională şi reflexivă în
acelaşi timp, o frumuseţe latină robustă şi sensibilă, cu o rară transparenţă a expresiei, făcută parcă
pentru a traduce cu forţă şi fineţe pe ecran sugestia de temperament şi de optică a femeii care-şi
asumă, în ambianţa dată, o mare dramă. Cei doi baci autori ai crimei, Bogza şi Cuţui, sunt caricaţi
cu măsură, iar complicitatea lor este jucată de Folco Lulli şi N.N. Matei cu un simţ al şarjei care nu-
şi pierde totuşi nici implicaţiile dramatice, nici savoarea.
Tensiunea, prezentă în primele secvenţe, când eroina aştepta, se diluează în momentul când
Vitoria Lipan porneşte la drum. Paradoxal, tocmai acum cadrele pierd din adâncime, reduse la un
singur plan, uniform, fără rezonanţă, iar firul dramatic al eroinei se subţiază.
Criticii de film au apreciat calitățile filmului, dar nu au trecut cu vederea unele lipsuri ale acestuia,
cum ar fi cele de structură dramaturgică și de relief psihologic. Ei consideră, astfel, că filmul se
îndepărtează de viziunea mitologică a romanului lui Sadoveanu, insistând pe aspectele folclorice și
pe pitorescul plaiurilor moldave.
Criticul de film Dumitru Ion Suchianu amintea că mai mulți cronicari de la publicații,
precum ''Scânteia Tineretului'', ''Contemporanul'' sau ''Tribuna'', considerau o greșeală de logică
faptul că în film ucigașul e ucis de fiul lui Lipan. Iar greșeala nu se datorează atât faptului că filmul
se depărtează, astfel, de romanul lui Sadoveanu, căci cel ce ecranizează are acest drept, cu condiția
ca lucrurile să se potrivească. Numai că, în acest caz, așa cum spune și criticul G. Căliman,
''reproșul este de a păcătui împotriva logicii faptelor'', căci actul lui Gheorghiță este ilogic. Este
absurd ca Gheorghiță să-l fi omorât cu baltagul pe Bogza, tocmai când acesta abia ce-și mărturisise
crima, în fața mulțimii. În roman, nu Gheorghiță este agresorul, ci Bogza. Mureșan își justifică
această alegere prin aceea că, în opinia lui, Gheorghiță hotărâse încă de la început să-l ucidă pe
ucigașul tatălui său. Numai că Suchianu, alături de alți critici literari care și-au exprimat părerea în
această privință, consideră că nu aceasta era intenția lui Gheorghiță, în roman, ci cu totul altceva
intenționase acesta să facă. El se pregătise doar să dea drumul câinelui, aranjând o „senzațională
intrare în scenă a unui personaj care fusese martor la omor”.
Pe de altă parte, din film lipsește acea campanie minuțioasă, perfidă însă iscusită a Vitoriei și
a prietenei sale, Maria, care, pe de o parte, insinuau printre oamenii din sat suspiciunea împotriva
ucigașilor, iar pe de altă parte le trăgeau de limbă pe soțiile acestora. Mureșan își justifică alegerea
de nu fi prezentat în film această latură a Vitoriei, tocmai pentru că a vrut să accentueze cealaltă
latură a ei, aceea de iluminat, de justițiar cu vedere extralucidă, mizând, astfel, pe un portret de o
puritate deosebită. Iată, deci, că din film lipsesc acele secvențe polițiste, atât de bine conturate în
roman.