Noi în noi înşine devenim divizaţi, într-o luptă absurdă cu celălalt eu,ne suntem duşmani şi-n acelaşi timp ne iubim mai mult decât pe oricine altcineva. Apreciem calităţi şi urâm omul care deţine acele calităţi, pentru că invidiem. Avem tendinţa de a ucide ce iubim, pentru că suntem orgolioşi şi ne considerăm proprietarii celui pe care-l iubim, cu drepturi coercitive. Apoi nu mai iubim ce iubim, obosim iubind, propriul nostru sentiment intră într-o resciziune impusă de noi înşine şi vrem să iubim altceva, şi ne urâm pentru că vrem, şi ne iubim pentru că vrem... Şi, peste toate, noi ne suntem cei mai dragi. Totul e-mpărţeală, totul e adunare sau scădere, totul se înmulţeşte la doi sau la mai mult, totul se limitează la cifre, inclusiv ceasul care ne ticăie timpii, ceasul care ne împarte viaţa în mici fragmente matematice: demult, în anul
19.., într-o vineri pe la ora 16...”; alaltăieri, chiar alaltăieri, am ajuns la serviciu cu 5 minute întârziere.”; exact pe 4 noiembrie la orele 7,35 a murit mama. Era ploaie...”; „mai am vreo X ani de viaţă...”. Totul e socotit, toate-s calcule, algebră. Chiar şi religiile s-au împărţit, marile religii divizându-se în mici religii, implicit marile crezuri în crezuri mici...
Aemilio izbi cu dosul palmei drepte suportul pentru creioane, răsturnându-l pe podeaua din piatră. Îşi sprijini apoi fruntea de cartea Budhistă aşezată pe marginea mesei de birou. Prin mintea lui alergau cifre, pasaje scurte din cărţile Budhiste citite, formule matematice şi voci depersonalizate ale unor persoane întâlnite la reuniunile Budhiste, secvenţe scurte cu peisaje din Tibet, cele patru scări ale templului din Borobudur, orientate în funcţie de punctele cardinale, sculptura lui Budha din peşterile Ajanta, chipul împietrit al lui Avalokiteshvara, cel mai venerat bodhisattva... Budhismul divizat şi el... Ceasurile nu iartă, calendarele nu iartă... Anul 300, anul împărţelilor... Budhismul sfârtecat, împărţit în două curente, între două tabere adverse care ar fi trebuit să rămână de aceeaşi parte a baricadei. Totul, totul se divide, între orice şi orice trebuie pus un minus, un plus, un semn al înmulţirii sau al împărţirii!... Cel mai des folosim minusul şi-mpărţeala, astea ne plac, astea ne incită: Împărţim ţări şi scădem oameni, scădem sentimente şi-mpărţim religii... Ţări şi religii, împărţim ca să ne dea minus, având profunda credinţă că e un plus! Socoteli greşite făcute de oameni fără suflet, dar în ciuda acestor nepricepuţi matematicieni, socoteala rămâne punctul intrinsec al fiecăruia dintre noi, al grupurilor, al popoarelor, a lumii!...