Aemilio întrerupse manifestarea aproape exuberantă a mamei:
– Mamă, chiar aş prefera să merg în cameră, sunt obosit, am avut o zi mai grea la Institut...
– Vichyssoise de agriões4
Elisabete fără să ia în seamă întreruperea.
– Mamă...
– Iar surpriza cea mare, un bolo rei6 după el, dar ţie-ţi place mult.
Se întâmpla cam aceeaşi scenă de fiecare dată când se întorcea de la Institut. Întotdeauna mama sa ieşea învingătoare, aşa că renunţă a se mai opune. În afară de asta, îl înduioşa implicarea ei maternală de a-i oferi tot ce considera că-i face lui plăcere şi... trebuia să recunoască faptul că lista de meniu enunţată de mamă, îi lăsă în stomac un anumit gol care se cerea umplut...
– Bine, mamă, mă schimb, mă spăl şi vin imediat la masă. Îi mângâie obrazul cu afecţiune: Îţi mulţumesc.
Masa a fost aranjată în bucătăria de vară din faţa casei. Locul era răcoros datorită acoperişului larg şi a dispunerii aproape de piscină, exact ce trebuia pentru o după-masă toridă. Mâncau încet, prelungind momentul de linişte familială.
– Cum a fost azi la Institut? întrebă senhor João, între două îmbucături.
– Ca de obicei, tată. Cifre şi iar cifre, calcule exacte şi stricteţe.
– Nu ar trebui să te plângi: este exact ce ţi se potriveşte.
– Nu mă lamentam, tată. Şi, oare, putem şti cu foarte mare exactitate ce ni se potriveşte?...
Senhor João se opri cu lingura la jumătatea drumului dintre farfurie şi gură:
– Ce vorbă-i asta? Toţi ne găsim drumul în viaţă. Şi-apoi, încercă tatăl o glumă, simplul fapt că ai folosit termenul „exactitate”, denotă înclinaţia ta înspre matematici.
Aemilio rămase însă serios:
– Cunosc un om, tată, un amic al meu, care după ce a terminat Facultatea de Medicină cu brio, a decis să nu mai susţină examenul final. Şi-a dat seama că medicina nu i se potriveşte, că nu e o carieră pe care o poate îmbrăţişa.
– E posibil aşa ceva?! se minună dona Elisabete. După atâţia ani de şcoală, să constate la urmă că e pe un drum inadecvat?!
– Tineri şi nestatornici, mormăi senhor João. E o trăsătură de caracter foarte răspândită la generaţia care ne premerge: Încep tot felul de lucruri, îşi fac tot felul de planuri şi nu duc nimic la bun sfârşit. Nu aşa se participă la construcţia societăţii noastre. Slavă Domnului că există şi excepţii, cei care trag şi pentru cei mulţi care îşi duc viaţa-n zig-zaguri.