Se prelinge toamna,
printre stropii grei de ploaie
ce se înghesuie grăbiţi
pe geamul prăfuit de nepăsare.
Se prelinge toamna,
iar gândurile noastre suspinând
au căzut în frig
prin frunzele uscate, pe pământ.
Se prelinge toamna,
şi corpul mi-l simt tot mai slab;
mă pierd în frig şi cenuşiu
mi-e dor de alb…
Se prelinge toamna,
din cer înspre pământ,
ca să ne spele toată teama
de vis şi de un nou avânt.
Strâng în pumn
Din praf și din scrum
O idee, o scânteie
Ce încă n-a apucat să ardă.
Ce începe să miște,
Să râdă, să plângă,
Să respire din mine, tot aerul meu.
Îmi roade gândirea,
Îmi strânge lumina
Într-o cutie, sub ochii mei.
Stau pe-ntuneric,
Sclavă căzută
C-o minte legată de-nchipuiri.
Tot ce mă-ncântă,
Tot ce mă roade,
Stă doar în umbra unei sclipiri.
Strâng în pumn
Din praf și din scrum
O idee, o scânteie
Ce încă n-a apucat să mă ardă.
Poezii scrise de Cristina Ott
O scânteie
Toamnă