PROZA
44
Aripi smulse
de Corina Savu
Într-o dimineaţă însorită sau la lăsarea unei nopţi furtunoase, atunci când locul în care te afli devine străin şi te strânge, deconectează-te.
Fă un exerciţiu. Deschide cartea, citeşte-o şi apoi închide ochii. Cu bilet gratuit, cu zero ore de zbor, ai ajuns… Destinaţia finală: El Fuerte, unul dintre cele mai frumoase oraşe coloniale din regiunea de nord-vest a statului Sinaloa, Mexic.
Mergi pe străzile pietruite, pe lângă şirul de case coloniale, viu colorate, pribeag. Prins în mrejele peisajului, împins de curiozitate, pătrunzi în inima acelei lumi noi.
Nimic nu este schimbat, iarba este la fel de verde, vântul se plimbă fără nici o obligaţie pe pământ, stelele încă se joacă de-a v-aţi ascunselea cu soarele… Dar acum, când ai ajuns acolo, totul este mult mai mare: gândurile, trăirile, sentimentele.Tot mergând, fără să simţi oboseala, timpul opreşte brusc orice mişcare în jurul tău, deschizându-ţi poarta spre contemplare. Paşii te conduc în faţa Palatului Municipal, o capodoperă arhitecturală. Privind în jur, ceva îţi acaparează retina. Un domn prezentabil, vânjos, ce impune respect numai prin prezenţa lui, fermecase mulţimea adunată în faţa edificiului. După ce ai poposit o bucată de vreme, pentru a-i studia şi eleganta însoţitoare, tai calea prin parcul din Piaţa Armelor.
Un peisaj ravisant, pe care nu te înduri să îl laşi în urmă, dar condeiul te propulsează în mijlocul unei intersecţii. Trei din cele patru direcţii pe care le puteai alege, sunt prea calme pentru frenezia gândurilor tale. Astfel, te îndrepţi cu paşi grăbiţi spre secţia de poliţie de pe strada Pavon, acolo unde nimeni nu arată nici cel mai mic gest de relaxare. În micul edificiu, toţi sunt absorbiţi în munca lor.
Începi să scormoni printre mormanele de dosare, deconectat total de lume, de distracţiile şi plăcerile vieţii. Te laşi învăluit de mister, cauţi soluţii la întrebările fără răspuns, te laşi condus de sentimente draconice…
Într-un final oboseşti şi decizi să iei o gură de aer.
Întors pe străzile oraşului, priveşti apatic cum cerul se topeşte în dâre stacojii. Realizezi că nu ai văzut nici jumătate din frumuseţile locului şi cu ultimele picături de energie, vrei să admiri apusul de soare de pe malul râului El Fuerte. Treci pe lângă fete inocente, plăpânde, cu prezenţă simplă, ce îţi inspiră căldură şi încredere.
Când crezi că le-ai văzut pe toate, de fapt nu ai văzut nimic.
Ghemuit, un bărbat priveşte râul aşa cum parcă o făcuse de când se născuse. Loviturile apei învolburate păreau să fie şi loviturile ce se dădeau înăuntrul sufletului său.
Bătălia lui interioară devine, instantaneu, şi bătălia ta.
Copleşit de emoţii şi gânduri murii, îţi continui drumul. O lună plină şi scheletică te ghidează spre biserica Sagrado Corazon de Jesus. Înainte să intri în ea, eşti hipnotizat de o prezenţă stranie şi magnetică.
Câteva fire rebele-i mângâiau chipul, împinse de adieri leneşe. Corpul său îţi naşte pe retină străluciri devoratoare. Ochii de un verde închis intimidau, iar buzele conabii te fascinau.
O singură clipire a fost suficientă ca timpul să dea drumul orelor să curgă.
Stai pe o bancă în biserică, odihnindu-te fizic, dar nu şi psihic. Te gândeşti la persoanele care ţi-au marcat paşii pe străzile acestui oraş atât de îndepărtat de rădăcinile tale. Abia acum realizezi că, toţi aceia, au ceva în comun. De la bărbatul din faţa Palatului Municipal la însoţitoarea sa, de la poliţiştii captivi în munca lor la fetele fără urmă de preocupare pe chip. La aceştia sumezi ultimele două persoane ce ţi-au marcat iremediabil drumeţia. Toţi au cel puţin un secret.