recenzie
31
Poetul este discret, iubirea este aproape heruvinică iar dorința carnală se lasă discret subînțeleasă în versurile pline de sensibilitate, situată undeva la granița dintre teliric și astral. Aceste poeme ceau ca titluiri nume de femeie mi-au creat senzația că pot pătrunde pe o poartă imaginară, în lumea intimă a iubirii masculine pe care nu am înțeles-o niciodată, o portă spre lumea îngerilor ce musai trebuie să aibă chipuri si trupuri de femeie.
Partea a doua a volumului ce poartă titlul „Echinocțiu fragil”, oferă poetului dar și cititorului spațiul de preumblare din anotimpurile firii, în anotimpurile iubirii spre anotimpurile devenirii.
Adeseori zăpezile din martie sunt obositoare,alteori anotimpurile amare, vara devine prea fierbinte pentru a coace „pâinea cea de toate zilele”. În luna lui Brumar „Fantezii autumnale”, „mi se face de poezie”, ( „Nervi de brumar”).iar în timp ce „îngerii stau liniștiti la o șeptică” Brumarul e sentimental( „Brumar sentimental”). E timpul când „e prea multă liniște” iar „sentimentele s-au răcit de ceva vreme”. Cât despre iarnă, „e nașpa” deoarece poetul e lefter,” iar n-am nici măcar de-o bere”, ( „Nașpa e iarna”).
Om cu cu bun simț, trăitor al acestor vremuri ciudate cu unele neîmpliniri, cu visuri nerealizate, cu datorii materiale și spirituale, incertitudini și multe întrebări, poetul rămâne optimist având totuși o revoltă interioară înăbușită care va erupe sunt aproape sigură într-un viitor volum de poezie!
„Cu suflet de copil răsfățat” (”Mi-e dor de mine”) este totuși bărbat împlinit, cu multe iubiri împărtășite, cele mai multe consumate cu acea bucurie infantilă, a celui ce manacă în taină bomboanele luate pe furis din galantarul cu multe și felurite bunătăți, al vieții.
„Cruciada îngerilor” este cea de-a treia parte a volumului și ultima. E o poezie puțin mai trista, atinsă de o boare de pesimism determinat se pare de lipsa de veridicitatea a unor iubiri ce par profunde doar la prima vedere. Poetul a intrat deja într-o fază de căutare a absolutului, sătul se pare de frivolitatea ofertei cotidiene mulțumitoare cândva. El devine conștient într-o oarecare măsură de nimicnicia vieții, de decăderea sa, de nivelu spiritual scazut la care se află. „Mă preumblu/ prin pădurea păcatelor”
Fără a avea nimic senzațional, poezia poetului Ion Țoanță îl individualizează prin conținutul său, prin modul de exprimare lirică a sentimnetului pur oamensc, iubirea pentru femeie.
În ultimele poezii influentat de o poezie religioasă de bună calitate, ori de oarecare trezire a misticului, el încearcă a face un soi de târg cu îngerii în scopul netezirii drumului spre cele înalte. De fapt nici nu este foarte interesat de aceasta( „Aripi de înger”), dovadă fiind faptul că aripile și le-ar dori doar pentru a zbura nu spre Dumnezeu ci “spre iubita-mi/ rătăcită printre constelații” pentru a ne scrie o „istorie universală de amor fără frontiere”.