Revista Orizonturi Literare Revista Orizonturi Literare - august 2013 | Page 10

MUNTELE SIHAŞTRILOR

- Daaaa! A venit răspunsul tuturor, la unison.

- Mariana…, te rog frumos, spune tu ce ai văzut şi ai citit pe internet!

Unii dintre cei prezenţi, se ruşinaseră şi erau pregătiţi să asculte cu privirile aţintite în iarba din jur. Ceilalţi, în special fetele şi Valentin, îşi întoarseră capul spre Mariana şi aşteptară ca aceasta să vorbească, arătându-şi curiozitatea şi hotărârea de a nu mai întrerupe prin încordarea cu care o priveau.

- Muntele Athos… are această denumire, ce vi se pare, poate, nefirească, încă din vremuri trecute de mult. Este vorba de sute de ani. De fapt, nu este vorba numai de un munte, ci de un stat, o ţară anume, ca să înţelegem lucrurile bine. Face parte din Grecia, fiind situată pe teritoriul acestei ţări, dar are o formă de organizare specifică, unică. Este un fel de republică în care trăiesc numai călugări şi preoţi…

- Din acest motiv este organizată altfel ca restul Greciei, interveni Andrei, imediat ce observă câteva guri gata-gata să se deschidă pentru a întreba ceva. Te rog, continuă! se adresă imediat Marianei, încurajând-o şi cu privirea, astfel că fata îşi reluă povestirea cu mai mult curaj.

- Din pozele pe care le-am văzut şi din articolele citite, am înţeles că Sfântul Munte Athos este o peninsulă a Greciei, aflată în Marea Egee. Toată peninsula este străbătută de o culme muntoasă acoperită de păduri. În unele scrieri se spune că ar avea o lungime de vreo 30 de kilometri, în altele se arată că se întinde pe 60 de kilometri, în timp ce lăţimea ar fi, după toate scrierile, cuprinsă între 10 şi 12 kilometri. Pe acest munte s-au construit mănăstiri încă din primele sute de ani de după Hristos. De fapt, mai întâi au fost acolo călugări singuratici, adică pustnici… Şi-au făcut locaşuri numite mănăstiri, pe munte până sus, aproape de vârf, a cărui înălţime atinge 2.000 de metri (n.a. Vârful Athon este înalt de 2.030 metri), pe stânci, prin peşteri, prin păduri. Acolo trăiau şi se rugau. Se hrăneau cu ce puteau, cam aşa cum ne-a povestit la „Religie” părintele despre Sfântul Ioan Botezătorul. Cu timpul şi-au construit chilii şi bisericuţe. Acum sunt mănăstiri mari şi multe biserici, dar au mai rămas şi monahi în grupuri mici ori singuratici…