Revista Orizonturi Literare Octombrie 2015 | Page 16

CONDEIUL INIMII

16

Iată câteva epigrame semnate de Ilarion Boca:

Vai de tine, dulce ţară,

Cum te zbaţi de-atâţia ani,

Că prieteni n-ai pe-afară

Şi acasă ai duşmani. (Constatare)

Că vreau mai mult, mai bun, mai bine,

Nu-i un secret, doar am muncit !

Am şi-un exemplu lângă mine :

Cei din Guvern...au reuşit. (Precizare)

Când intri-n magazin la ea,

Îţi faci în grabă semnul crucii:

Madame, şi-a basculat papucii

Cu toată marfa pe podea. (La Madame Celin)

Scriitorul are o misiune covârşitoare. El trebuie să aducă prin creaţia sa unicitate, originalitate, emoţie, forţă interioară. Trebuie să aibă sensibilitate şi să o transmită mai departe prin cele mai fine mijloace, construind un templu al frumosului. Trebuie să ştie cum să dezlege tainele efemerităţii şi să le dea orizont nemărginit prin iubirea de Cuvânt şi de aproape. Despre menirea condeiului, poetul s-a destăinuit şi a mărturisit că scriitorul are o importanţă deosebită în schimbarea viziunii şi consolidării unei lumi mai curate, el fiind un ghid spiritual autentic care poate schimba lumea în bine şi îi poate readuce echilibrul . “ Misiunea unui scriitor este să slujească adevărul şi să facă această lume mai bună, mai frumoasă şi mai suportabilă. Scriitorii pot influenţa în bine mentalitatea oamenilor prin modelele superioare etice şi estetice de viaţă pe care le propun în operele lor. Oamenii caută adevărul. Oamenii caută cu înfrigurare cotele înalte ale desăvârşirii, dar au nevoie în căutările lor de ghizi spirituali autentici. Scriitorii buni sunt primii nostri ghizi spirituali. Ei sunt credibili pentru că au experimentat înaintea noastră, chiar dacă au făcut-o într-un mediu virtual, viaţa nu aşa cum este, ci aşa cum ar trebui să fie, şi aşa cum spiritul nostru moral îşi proiectează idealurile sale. Operele scriitorilor sunt terenul confruntării noastre cognitive cu tot ceea ce suntem şi ceea ce vrem să fim într-un final de pace cu noi înşine şi lumea”.

În scrierile sale, Ilarion Boca a abordat variate teme de-a lungul timpului. Însă mereu dragostea faţă de oameni a fost laitmotivul creaţiilor sale. Şi, nu în ultimul rând, etica luminii a fost o temă primordială. Fără lumină, versurile sale nu ar putea căpăta strălucire. Şi a ştiut întotdeauna cum să-şi îmbrace versurile pentru ca ele să lumineze în obscuritate. “ Tema fundamentală a scrierilor mele este dragostea de oameni, dublată de etica luminii. Pe aceste coordonate se ţese toată aventura spiritului meu.”