Revista Orizonturi Literare Octombrie 2015 | Page 17

CONDEIUL INIMII

17

Ilarion Boca lucrează la un poem vast care va avea câteva sute de strofe. Este un poem deosebit pe care îl solidifică cu pasiune, iubire şi multă migală. Îşi doreşte să fie o creaţie demnă de apreciat şi investeşte toate resursele sale pentru a-şi împlini visul. “În prezent lucrez la un poem după basmul Sigfried şi Crimhilda. Este un poem lung, din care am scris peste 250 de strofe. Mai am încă mult de lucru, dar lucrurile durabile se fac greu. Eu am mai scris încă trei poeme, care sunt gata de tipar. Cred că le vor citi urmaşii urmaşilor noştri, dacă...Mai cred că Homer nu şi-a pus problema cititorilor săi. A construi ceva frumos şi durabil este în firea noastră, a oamenilor. Eu asta am încercat să fac şi sunt împăcat cu mine, cu lumea şi cu cerul”.

Poetul contemplă în poemele sale privelişti de o rară frumuseţe, cetatea visurilor şi gândurilor sale îşi are temelie din focurile existenţiale ale lumii. Aspiră la absolut însetat de seninătate, iar privirea sa este fascinată de îngeri care se ivesc din adâncurile lumii, din doruri necuprinse-n destrămare, în a căror ochi se închină mările, născând în flăcări rugăciuni.Amurgul se înalţă parcă din mituri, în urma sa lăsând doar umbra misterioasă să lunece spre infinit. Doar un înger cu aripile frânte deplânge înserarea. Asta fiindcă numai îngerii rămân să vegheze neputinţele noastre.

“Priveam ca-ntr-o oglindă, adâncurile lumii,

Din piscul necuprins al unui gând,

În care temelie am pus cetăţii mele

Din focurile tale, de astăzi şi oricând.

M-am rupt de mult de lume, de mine şi de tot,

Doar tu-mi rămâi pe clipă ca singura minune,

Iar ochii tăi de înger, frumoşi ca două mări,

Nasc stele mari în flăcări când stai în rugăciune.

Trec norii precum magii şi gleznele-ţi sărută,

Uimite constelaţii te vor etern a lor...

Ningea apocaliptic din mine-un fel de iarnă,

Şi ne-am pierdut ca pruncii în zarea unui dor.

Departe-n jos, amurgul, se ridica în mituri,

Priveam de sus, doi îngeri, pe-a vieţii drumuri strâmte,

Şi ţi-am văzut doar umbra alunecând spre schituri,

Şi-am mai văzut un înger, cu aripile frânte.” (Contemplare)

Material realizat de Mihalache Alexandra