CONDEIUL INIMII
15
Şi-a urmat calea şi a încercat mereu să transforme imposibilul în posibil doar cu ajutorul condeiului. “ I-am iubit, încă din copilărie, pe Homer, Dante, Vergiliu, Eminescu. Mai târziu, i-am adăugat pe Lermontov, Puskin, Esenin şi, desigur, lista continuă cu multe alte nume.
Alte personalităţi literare care m-au impresionat foarte mult au fost Shakespeare, Tolstoi şi Sadoveanu. Din domeniul filosofiei m-au impresionat Aristotel, Platon şi Heraclit”.
Deşi a abordat mai multe genuri literare afară de poezie, cum ar fi epigrama, nuvela şi aforismul, scriitorul a simţit întotdeauna o fuziune specială faţă de poezie. Aceasta îl caracterizează cel mai bine şi îi pune în valoare spiritul şi viziunea faţă de acest univers. A cochetat chiar şi cu teatrul, fiindcă este strâns legat de toate ramurile artei. Totuşi, poezia a rămas cea care îl defineşte, care îi pune în mişcare toate forţele interioare şi care îl îndreaptă spre orizontul desăvârşirii. “ Dintre genurile literare, mai aproape de sufletul meu şi de structura mea spirituală, poezia se află pe primul loc. În adolescenţă am cochetat cu teatrul, dar lipsa timpului pentru finalizarea întrepriderilor mele în domeniu, m-a condus cu paşi repezi şi siguri către poezie. Mai târziu, pe la 23 de ani am abordat şi epigrama, dar şi nuvela”.
Aforismul este unul dintre cele mai grele genuri literare asta fiindcă presupune tehnică, idee sclipitoare, originalitate şi, mai presus de toate, înţelepciune. Ilarion Boca a scris şi aforisme, manifestându-şi admiraţia şi preţuirea faţă de acest gen. “ Aforismul, pentru mine, este rezoluţia pe care un înţelept o pune pe marginea unei teme oarecare. El este expresia înţelepciunii şi a forţei de a concentra adevărul în puţine cuvinte. Un aforism bun, este cel în care adevărul nu trebuie explicat, ci însusit cu dragoste şi recunoştinţă. Iubesc aforismul şi, atunci când am timp, scriu aforisme”.
Ilarion Boca scrie cu drag şi epigrame, dar a înţeles cu profunzime care este scopul acestui gen literar, mai dificil de abordat fiindcă şi epigrama presupune tehnică, idee şi originalitate. ““Epigrama am abordat-o pe la 23 de ani, la îndemnul poetului Adrian Merlusca. Nu scriu epigrame pentru un umor de trotuar. Umorul meu este uşor amar, un fel de reflectare a vieţii noastre de ieri şi de astăzi. Cred că epigrama poate fi alternativa la nuielusa strămoşească. Ce este de subliniat, însă, este faptul că şi "pielea" unor entităţi contemporane a devenit tot mai insensibilă la orice formă de stimuli. Dar nu este singura problemă. Epigrama rămâne Cenuşăreasa literaturii noastre, deşi în templele sale am cunoscut pe unii din cei mai remarcabili oameni de litere, asa cum sunt George Petrone şi George Corbu, dar şi încă alte nume absolut remarcabile. Marginalizarea aceasta ţine de statura spirituală a unora dintre confraţii noştri. Dacă poezia este esenţa literaturii, epigrama este esenţa artei poetice. Epigrama spune o poveste în câteva cuvinte. Îţi trebuie de toate şi din toate pentru o asemenea performanţă”.