Da sunt bine, aș vrea să mă plimb cu tine pe malul Someșului acum și să purtăm discuții confuze la amurg, pe care să nu ni le mai amintim apoi. ,,Nu suport idea de destin. Nu există așa ceva. Dat fiind faptul că sunt agnostic, nu cred în ceva ce nu pot vedea sau pipăi. Am nevoie de dovezi clare pentru a putea crede asta. E superficial să crezi că viață ta e deja scrisă și că nu o poți schimba. N-are nicio logică. Pentru mine, ceea ce nu poate explica știința- sunt baliverne.” Și eu sunt bine, tocmai am început o carte nouă. Mă mai uit printre fâșiile de jaluzele cum apune... soarele. ,, Off, îmi place mult Chris. Nu credeam la început că el ar putea fi genul meu de băiat, dar are ceva specific, spune că nu ai observant și tu? Și când râde, oaau... simt că întreg universul este dominat de bucurie și voie bună”. Nu există destin? Punând în joc inteligența ta supremă, aș putea zice că n-ai auzit de ursitoare în mitologie, nici măcar de karma. Tu ești vreun voluntarimul... ce să zic. Eu nu m-am născut să te schimb pe tine, m-am născut să mă schimb pe mine și întreaga omenire. ,,Da, mâine am o lucrare de susținut, cred că va fi dificil, acum citesc ceva că să nu par stresat, tu ce mai faci? Cum merge cu macheta?” Mă faci să râd Callia. Sigur, poți încerca să-l inviți. Sau mai bine, așteaptă până te va invită el. Așa e tradiția- băiatul invită fata. (S-ar putea să-ți duci strănepoții la grădiniță până va veni clipa aceea).
…
Glasuri de copii umpleau curțile și căldura vocilor topea noianele de zăpadă din grădină. Aveam atâta treabă atunci. Parcă acum când vorbesc nu mai simt rănile de la tăiatul lemnelor și de la curățarea bradului. Mirosul de turtă dulce vindecă orice rană. Bucuria reunirii familiei este enormă și afecțiunea celor dragi plutește în aer. La țară nu e de joacă. Copiii nu cresc fără mâncare. Mâncarea nu se face fără foc, și nici focul fără lemne. Așa cum nici iubirea nu o poți simți de unul singur.
>>> Proză
42 Orizonturi Literare / Noiembrie 2013 3