Ce înseamnă să fii scriitor?
de Grigore Ana
Trebuie să fi scris pentru a te putea identifica, oricât de puțin, cu acest cuvânt a cărui complexitate infinitezimală dă bătăi de cap oricui apropie, cu fărâme de pasiune, condeiul de hârtie?
Mai degrabă, scrisul este o declarație, o asumare a părții ludice, tumultoase și înșelătoare a ființei, o percepere a sinelui ca instanță a unei persoane în a cărei imaginație se perindă lumi, idei și sentimente. Așternerea pe foaie a unui univers tăinuit, visat și sincer semnifica o formă aparte de curaj, indiferent dacă acesta va ajunge sub privirea sfredelitoare a milioane de cititori sau va rămâne o inflexiune a autorului într-un carnet de demult.
Scrisul, mai ales cel cuprind de frica unui eșec de natură obscură, imposibil de definit, înseamnă risipirea unei tăceri, afirmarea unei voci. O voce sacadată, îngroșată pe alocuri de emoția auditoriului, dar încărcată de toate speranțele unei persoane pentru care aceste momente contează atât de mult încât lasă în urma sa suficient din temeri pentru a se expune într-o poveste care, credeți-mă este incomparabilă. Pentru cineva care își pune la îndoială talentul, primele cuvinte zămislite sunt țărmurile unei lumi cu posibilități necunoscute și înfricoșătoare.
Dar ce se întâmplă când autorului îi este frică de personaje? Când vrea să le creioneze, să le insufle destine după bunul plac, să creeze esențe de oameni care au fost, sunt, sau ar fi putut să fie- atât de bine ar vrea să le descrie, încât să fie la un pas de a părăsi albastrul cernelii pentru a i se alătura. Ceea ce îl ține pe loc este responsabilitatea omului cu condeiul: provocarea de a frământa idei și a plăsmui ființe cu aspirații, frici, cu vieți convingătoare, purtate mai departe spre inima cititorului de întâmplări care altfel riscă să îl lase perfect indiferent.
Povestea poate fi a lui, universul livresc este al său fără drept de apel, chiar și timpul și spațiul se pot alungi într-o confuzie a sensurilor inedită pentru cititor, dar Personajul este propriul său stăpân. Sigur, i se oferă o situație, niște vorbe, o înfățișare, însă el trebuie să fie înzestrat cu destula forță pentru a mișca rânduri în calea sa, urmându-și parcursul ca un cititor cu un destin aparte, într-o sferă ciudată a lumii reale.
Personajul este o instanță, un rol, o evadare sau o confruntare. Este ceva din autorul însuși sau din ceilalți care se dinstinge fără urmă de întrebare, ceva ce emană mister, suferință, sau frumusețe în fragmente ce însoțesc permanent scriitorul, adânc în noianul de impresii personale care trădează talentul unui făuritor de cuvinte și tumultul unui om. Este un aspect al lumii care merita consemnat, o iubire de demult, o frică imposibil de învins, o impresie despre Sine, Eu sau Supraeu.
Poate cu toții suntem personaje. Până la urmă, mișcăm totul în calea noastra, ne urmăm parcursul ca și cum am fi cititori cu situații aparte, într-o sferă ciudată a lumii. Iar unii dintre noi suntem scriitori, cu sau fără condei în mână într-o anumită clipă, dar țesând permanent o poveste. Și nu ne rămâne decât să ne bucurăm de poveste, spațiu, timp și, mai ales, de personaje.