Revista Orizonturi Literare martie 2015 | Page 45

poezii

45

PORTRET (DEZ)IDEALIZANT

de Angi Cristea (Dumitrescu)

în sud este un incendiu troian

ard mamuții de fier spectacular

Sufletul orașului se dă în balansoar

cenușa plutește vulturește

peste orașul furnicar

tu urci la ultimul etaj acela

unde norii sting lumini

s-a defectat liftul și suntem ca doi străini

ești născut să deschizi ferestre melodioase

suflete vaste

să execuți lapidar inimi străvezii

din ziare tipărite cu sânge plebeu

eu îți văd aura ante portas

călăre pe elefanți

și (re) cunosc particulele nomade

ale sufletului meu

în praful care te îmbrăca maiestuos

ochii mei au logica lor

pictează umbra iubirii la indigo

ca o piramidă de nisip pe o mare agitată

amprenta vorace a mâinilor mele

se lipește de soare ca de infinit

absoarbe tiranic lava rubinie

tu salvezi vieți pe bandă rulantă

ego-ul tău se sinucide public imperfect

în timp ce în pieptul tău bat inimi

salvate concret

între noi corăbiile miros a furtună

întunericul arde podul primitiv

ne iubim ca în Catargina

printre ruine de stele demonic

apărând ultimul zid cel agonic