articol
12
Îl cunoaştem pe Tudor Vianu?
de Ion Ionescu
Îl cunoaştem pe Tudor Vianu ca profesor, estetician, filozof, istoric literar, care oferea auditorilor la conferinţe, la cursuri sau la discursurile literare mai intime un imens bagaj de cunoştinţe din toate domeniile. După Călinescu era profesorul care fermeca auditoriul cu vocea lui caldă, melodioasă, plină de inflexiuni. Om cu studii de specialitate la Tubingen şi Wurtenberg, abordează teme de estetică, de cultură universală, de literatură română şi străină, de istorie şi filozofie. L-am numi pe Tudor Vianu în galeria marilor personalirăţi româneşti precum Eliade, Haşdeu, Iorga, care au dat culturii noastre adevărate filoane de aur în materie culturală, îmbogăţind istoria noastră culturală şi literară, prin cercetările şi judecăţile sale de valoare .
Înainte de a trece la poezie, aş vrea să arăt contribuţia lui Tudor Vianu în aria culturii naţionale şi universale.În anul 1931 apare volumul Arta și frumosul. Din problemele constituției și relației lor. În anul 1932 publică volumul Arta actorului în Editura revistei Vremea. În 1933 publică în volum un mic studiu care va deveni unul de referință în bibliografia studiilor despre Hegel, intitulat Influența lui Hegel în cultura română.
un mic studiu care va deveni unul de referință în bibliografia studiilor despre Hegel, intitulat Influența lui Hegel în cultura română. Anul 1934 este deosebit de fast pentru cariera sa academică, îi apar două volume, primul volum din Estetica sa, în care sunt incluse capitolele Problemele preliminare ale esteticii,Valoarea estetică și atitudinea estetică și Opera de artă, iar în 1936 va apărea volumul al doilea, care includea alte două părți, Structura și creația artistică și Receptarea operei de artă. În 1934 publică și Istoria esteticii de la Kant până astăzi la Institutul de arte grafice Bucovina. În 1937 își adună articolele de estetică publicate până atunci în antologia Filosofie și poezie, cu precizarea că, în ediția a doua din 1943, studiile vor fi complet diferite deși titlul se păstrează același. În 1941 tipărește Arta prozatorilor români, poate cea mai cunoscută și mai comentată dintre cărțile sale, un exemplu de analiză stilistică în care este anticipată acribia formalismului sau a structuralismului. În 1942 publică la Editura Cugetarea volumul Introducere în teoria valorilor, întemeiată pe observația conștiinței.
După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu.