Orizonturi
Literare
Proză
59
Viaţa îi spune Inţelepciunii să ia cheia şi să închidă Prostia, să şteargă lacrimile Speranţei.
Trecutul, priveşte victorios după uşă!!!
Prezentul, îl vede şi îi cere Inţelepciunii cheia, iar ea i-o înmânează!!
Viitorul, zîmbeşte!
Trecutul, zâmbeşte din nou, şi el iubise odată Prostia!!!
Prezentul, îl închide într-o cameră şi-i dă Inţelepciunii cheia!!
Viitorul, zâmbeşte!!
Trecutul, e adus la tăcere!!!
Prezentul, e liber, doar un pic trist!!
Viitorul, zîmbeşte !
Cupidon eliberat de Prostie zîmbeşte.
Prostia e închisă într-o cameră şi o veghează Inţelepciunea, conştientă fiind că ea nu va fi niciodată Inţeleaptă.
Timpul şi Viaţa iau Prezentul de mână!
Şterg lacrima Speranţei!
Făuresc alte săgeţi pentru Cupidon pornind uşor spre un alt timp din viitor, cu paşi mărunţi şi grei.
De atunci oamenii sunt fericiţi! Liberi să zâmbească! Liberi să iubească!