În acel moment Lacrima, care stătuse lângă Speranţă se ridică şi pleacă, o urmează Tristeţea şi Liniştea, apoi în locul lor se aşează Inţelepciunea.
Tăcerea o ia uşor de mâna şi îi şterge o lacrimă...
Liniştea vine şi ea, o sărută uşor pe frunte , Inţelepciunea priveşte scena cu înţeles.
Clipa comandă o prăjitură,
Zâmbetul vine cu o limonadă .
Liniştea o luă şi plecară cu toţii departe.
Doar Viaţa mai avea ceva de făcut, Înţelepciunea rămase cu ea!
-Unde e Cupidon? Intreabă Viaţa.
Inţelepciunea tace, avea să îi spună ceva :
-Dragă Viaţă, noi trebuia să îţi spunem ceva de mult,dar am omis ?
-Ce draga mea ? Ce aţi omis? N-aţi avut curaj? Acum era Viaţa înţeleaptă . Pe tine nu mă pot supăra. Zice viaţa împăcată. Un episod greu avea să se închidă!
-Cupidon a înnebunit, da nu de ieri sau de azi, de mult! Are o nouă iubire, iar din cauza acestei nebunii a lui sunt mulţi oameni care suferă şi nu e drept să fie o aşa nebunie în grădina iubirii.
-Cine îi înneacă minţile ? întreabă Viaţa.
-Păi …Prostia ! Săgeţile lui sunt otrăvite. Această doamnă i le otrăveşte .
-AAAAAA! Acesta e motivul pentru care sunt atăt de mulţi oameni suferinzi şi o mulţime de iubiri mincinoase!zise Viaţa, părcă lămurindu-şi o mare dilemă.
-Pentru mulţi Iubirea e închisă ca un canar într-o colivie, cu lacăt. Prostia a furat cheia, de la lacăt… Speranţa, mă rog ea nu prea ştie să piardă se agaţă de orice şi are sufletul de piatră.zise Inţelepciunea.
-Cum adică, iubirile numai sunt curate şi frumoase ?! întreaba Viaţa mirată.
-Ba da, da´ nu toate şi nu foarte multe. Uneori oamenii sunt siliţi să ia hotărâri mai puţin plăcute …. Spuse ea, Înţelepciunea.
-Mda ! se miră Viaţă. Ar trebui să le stric idila şi să dau drumul Iubirii să zburde liberă.