Orizonturi
Literare
Proză
-
-
Timpul şi Viaţa se întâlneau des şi vorbeau de fiecare om în parte. Pe cei răi uneori îi pedepseau, dar ei nici aşa nu vedeau şi mergeau mai departe cu Greşeala de mănă. E adevărat, că existau şi oameni ce îşi vedeau greşeala. Aşa se eliberau de chingile Greşelii şi păşeaua prin viaţă frumoşi, curaţi şi eliberaţi. Pe cei mai mulţi, îi mustrau pentru orbirea lor, dar asta era, trebuiau să îşi trăiască lecţia ! Viaţa are regulile ei, dar… oamenii au alegerii proprii.
Indiferent de alegerile pe care le facem, suntem direct răspunzători de faptele noastre, întâi noi, apoi celălalt, apoi viaţa . Greşeala se împarte la doi niciodată la unu, doar unii dintre oameni consideră treaba asta.
Azi Speranţa era tristă, aruncase ultima carte fâcând un pariu nebun cu, d-mnul Curaj. Era sigură că va câştiga, bătălia în povestea în care se agrenase şi de fapt se îmbolnăvise. Era nevoie de un final.
Se ghidase după dictongul : „ Speranţa moare ultima”. Dacă a vrut să asculte Curajul! Câteodată, era şi el zăpăcit.
Zâmbetul era sufletul petrecerii, venise cu sora lui Bucuria,
Cântecul venise să întregească atmosfera,
Lacrima voia să cheme Iubirea,
Iubirea plângea, că-şi găsise pieirea,
Libertatea vroia să încurazeje Iubirea,
Speranţa cerşea uneori Nemurirea,
Prietenia dansase de multe ori cu Iubirea,
Tristeţea voia să asculte Tăcerea,
Tăcerea chema din priviri Liniştea,
Liniştea vroia să cheme Clipa,
Clipa pleca şi plângea că a pierdut Secunda,
Secunda se mai certa din când în când cu Timpul,
Iertarea vroia încă o Şansă,
Timpul privea iertător şi rece,
Sufletul râdea şi plângea,fusese răpit şi ascuns într-un sipet bătrân ca Timpul, Ura jubila,
Inţelepciunea judeca, Speranţa