Revista Orizonturi Literare Iulie 2015 | Page 5

interviu

5

degeaba. Nu contează cum scrii, ci pe cine vomiți literar.

Eu am găsit o nișă liberă, care era ocupată de un căcat uscat. L-am udat cu apă și tot întărit a rămas. Am încercat cu țuică și s-a înmuiat. Ca să fii scriitor trebuie să investești in durerea populației colocuitoare.

Dacă vrei să ai succes aici, ca român, trebuie să te concentrezi pe scandalul paralel, să scrii ce poți, și să lași deoparte cărțile. Eu arunc o carte pe piață și, în paralel, îmi aleg țintele de muls: bozgorii, securiștii, bătrânetul, politica naționalistă. Îi înjur până retaliază. Abia atunci introduc cărțile. Mulți au învățat să mă ignore, dar îi înjur atât de bine încât nu se pot abține și îmi fac reclamă. Gratis. Dacă nu scriai despre mine, te înjuram și pe tine. E normal. Sunt abil în marketingul literar. Îi provoc să mă înjure în scris, acolo unde eu sunt cavaler și fut orice și pe oricine. La bășcălie, balamuc și ursărie pică orice adversar. Să nu uităm că m-am născut și am crescut în Caracal. E Sparta României. De aici vine puterea mea. Sunt o superpulă în materie de caterincă literară. Un singur defect dacă ai, ți-l exploatez și ai belit belengherul. Albie de porci te fac. Troacă. Nu ai cum să nu te cobori, chiar dacă ești academician sinistru. Odată coborât în patria argoului meu, te termin. Amintește-ți că nici Radu Banciu nu a scăpat de mine. Nici Liiceanu. Ei mi-au rupt așa pulii, eu le-am rupt șirea spinării. Cărțile mele se citesc în pușcării. Au ajuns franjuri de cât au fost citite. Trei penitenciare mi-au trimis cerere de cărți. Pușcăriașii învață argoul golănesc de la mine, Liviu Andrei. Am pușcăriași care îmi scriu frecvent. Sunt gurul zdupurilor. Eu am inventat golănia elevată. Eu sunt definiția ultramodernului din dicționar. Moaca mea hâtră și grasă, de grupină suino-energetică, stă acolo și te scuipă între ochi. Mulțumit?!

Marele scriitor Liviu Andrei a avut sau are modele, care l-au influenţat, în literatura românească?

Eee... Marele Liviu Andrei, da! Sunt mare ! Bat bine peste suta de kile de borhot literar. Nu am model, căci ceea ce scriu eu nu seamănă cu nimic. Pe măsură ce scriu, eu aduc cuvinte noi și nici limba română din cărțile mele nu mai seamănă cu româna comună, cea sărăcită. Orice scriitor român care mi-a plăcut, m-a dezamăgit. Am aflat fie că a fost securiștean, fie că a fost jidan. A trebuit să-mi creez singur modele. I-am băgat un pix Atlas în carici unui cățel maidanez, a mânjit ceva pe un bloc notes și el a devenit modelul meu. Ce a scris el, nu mai poate scrie nimeni. Câineasca. Canis pulis. Latina vulgară. Latium.

Eu nu citesc nimic de pe tarabe. Cumpăr manuscrise de la bețivi și tineret drogat și vamaiot care nu publică, și le citesc. Sunt o bancă literară pentru cei care au nevoie de două-trei sute de mii. Am multe manuscrise pline de pișat uscat și de floci. Stivă. Mă mândresc cu ele. Unele au o valoare literară foarte ridicată. Mă gândesc să le public eu. Cei care le-au scris, oricum, vor muri de băutură sau de supradoză. Dă-i în morți lor. Sunt un culegător de sloboz literar.

Cărţile tale au un public ţintă, un public format din oameni deschişi la minte şi foarte receptivi. Aş putea spune că s-a format un cerc de cititori, atât în România cât şi în Diaspora, care este în continuă creştere. Are succes literatura ultramodernă?

Nu cred că are succes, dar eu pot să confirm pe chielea și pe burdihanul meu că trăiesc exclusiv din scris. Diaspora care îmi cumpără cărțile nu este diaspora sclavagistă, zilieră, sezonieră, ci români stabiliți departe de Iliescu, români cu un anumit statut atunci când vine vorba de mediu pulifer extern.

Eu public, exclusiv, ediții de lux. Cărțile nu sunt foarte ieftine. Mulți din țară nu și le pot permite, deși, poate, ar dori. Și eu nu fac pomeni. Nu ai bani, nu pupi carte. Scurt. Nici mama n-are carte. Să cace lozu’! O carte primită gratis va avea o soartă cumplită. Va fi vai de paginile ei. Probabil că nici nu va fi citită. Dacă te oprește unul și îți dă o pâine gratis, nu o iei, ești reticent. Nu am un cerc de cititori, ci un pătrat. Cititorii mei devin membri ai familiei…