poezie
11
Sunt visător, cuprinzător,
Armele pregătite mereu, sunt gladiator
Cu ochii mari spre orizont,
E câmp minat şi-am rupt linia din front.
Imaginar cu o creaţie în subconştient,
Conturez vitralii cu spirit eminent,
Lipsa de sânge generează dependentă
Dar lupta lungă duce la perseverenţa.
Dau frunzelor rugina vieţii de apoi
Şi mă-ntorc în mare de unde venim amândoi
E praf în stele, visele mele, vremuri grele,
E lipsa de convieţuire şi mori de vânt cu pietre grele
Un băiat lipsit de orice tact
Că a învăţat să tacă şi să facă orice pact
Cu linia frontului trasată greşit în Centrul Cordului,
A sfârşit iubit, atârnând în inima codrului.
Centrul Cordului
de Marius Crăciun
Aveam un vis dar în zori visul se destramă
Numele meu peste ani să strălucească pe o stradă
Că ultimul crin cu parfumul lui divin
Mă îmbăt în ultima dimineaţă, dulceaţa e un chin.
Un soare visător strângând în braţe lună
Cuprind în privire abstractul lacului de acum o lună
N-am mai vorbit cu mine, iubesc să visez
Şi o floare îmi tot şopteşte că aberez.
Acum că cerul mi-a rămas îndeaproape
Cutreier munţi, prin văi, prin ape,
Cu toate braţele adun în mine flori mărunte, curate, parfumate,
Să nu mă lase, să o iubesc şi să-mi pese
Că după moarte am simţit că rămân doar vise.
Am mai trecut pe aici de 13 ori
Fum mult şi ceata dimineţilor cam reci
Suntem atât de singuri şi mă săruţi, parfumul lor de crini
Când am suspinat din trup pe cer am făcut complexe picturi.
Azi m-am întors şi am căzut pe front
Mi-am reamintit că frunzele cad fără niciun afront
Din ce am văzut ieri, azi mi-a rămas doar să lupt
E plină câmpia de sânge şi în oglindă văd blană de lup.
Dulceaţa este un chin