interviu
10
Numele ultimei apariţii mi-a atras atenţia. De ce "Procto?". M-am documentat puţin iar "Procto" înseamnă "Anus". Greşesc?
Da. Se știe că m-a pasionat subiectul gay. Eu nu sunt poponar, dar am văzut în poponarii activi, cei care fut niște zmei, zei. Umanitatea nu cunoaște alți zei decât homosexualii. Dumnezeu, Allah, Horus și alți parameci financiari, nu sunt atestați istoric, ci doar isteric. De fapt, poponarii ar trebui să fie cei preaslăviți ca zei. Sunt cap de listă în orice artă și virtute unde se poate bea, mânca și, bineînţeles, fute. Oare de ce îi atacă bisericile așa de mult?! De frică, normal... În proctocultură se află adevărul vieții. În curissim. Gândiți-vă că Adam și Eva nu au avut copilărie... Greșesc?! Judecați asta.
PROCTO a început pe patul unei clinici private din Craiova în care eu mă tratam de hemoroizi... A costat mult, iar durerea tratamentului de trei luni (adică îți prinde homoroizii, pe viu, și se mestecă cu obiect metalic în tine, în găoz) este cumplită. Te simț violat de oțel Ești alt om. Mi-am fracturat mâna în trei locuri în școala generală și nu m-a durut așa de tare. E ca și cum te-ar durea o sută de măsele. E o durere constantă și stai cu genunchii în bărbie și muști de ei până la os. O asistentă îți potrivește coaiele, te caci de durere... Te caci o spumă de lubrifiere, secretată de corp, pentru alunecușul fierului ăluia, dacă nu ai ce căca... E cumplit. Tortură. Gheorghe Doja, taicule...
La final, cu lacrimile șiroaie, i-am spus medicului că voi scrie o carte despre asta, căci nu se poate ca așa durere într-o operațiune de un minut să-mi pară de trei zile. A spus că mă va da în judecată și că va fi vai de curul meu. Nu m-a dat! Încă...
Am decis să schimb finalul interviului fiindcă sunt dornic să-ţi aud părerea personală în legătură cu scriitorii ăştia apăruţi precum ciupercile după ploaie care încearcă să scrie ceva de calitate.
În România se scrie mult. Oricine scrie, problema e că se scriu pe ei și că se scrie în gașcă, în turmă. Scriitorii români au lână. Eu mi-am dorit dintotdeauna să am păr, floci, mohair rebel, nu lână. Dacă ai lână, scrii degeaba. Scriitorii români sunt proveniți din cititori, în marea lor majoritate, nu sunt scriitori de rasă. Cine citește mai multe de trei cărți într-un an, dorește să se exprime, să baloteze căcatul. Emite și el o idee, devine scriitor și începe să viseze bășind. D-aia e atât de împuțită literatura noastă. De la atâtea bășini. Un tânăr scriitor nu are nicio șansă de afirmare, decât dacă e împins sau tras de locomotiva Secu sau are prepuțul scăpat de fimoză.
Cu tinerele scriitoare e altceva. Felația cu ojă e la mare căutare. La fel și pofta de păsăret bine plasat. Toate aruncă cu feromoni în moși. Cariera pizdoasă a majorității scriitoarele de la noi începe din scrotul moșilor doritori de răsad de pizdă. Că mai apar și două-trei metafore pe acolo, e de înțeles. Metafore nevinovate.
Un mesaj pentru care citesc acest interviu.
Mesajul meu pentru cei care au ghinionul să citească acest banal și anost interviu e să ia aminte, și, dacă nu sunt pregătiți pentru libertatea oferită de cărțile mele, să nu se pișe pe ea și să nu judece. Să-și boteze Rodica cuțitul cu care își vor omorî mama, dar să nu judece... Să ia seama că intelectualul de mâine are cam doi anișori acum. Stă pe oliță și cacă. El face parte din prima generație cu adevărat liberă care va vedea filme porno cu Ieremia Movilă sau cu Majă, la cinema. Să ținea seama de asta, blestemații!