Pictorul Maiastru
A-nceput, de ceva timp, să plouă, E frig, noapte, ceasul arată ora nouă … Te-ntrebi dacă vei putea zâmbi Într-o lume indiferentă, pictată-n gri. Afară e-o lume nebună, însetată de bani, Parfumul intens al suferinţei persistă de ani! Şi doare … din ceruri cad stropi fierbinţi de sânge, Văzându-şi tabloul incolor, Pictorul plânge …
Cu măiastră pensulă, începe să picteze, O lume-ntunecată, căreia n-o să-i pese Că afară-i vacarm şi lupta e-n toi acum. Totuşi, cu durere, pictează o lume făcută scrum … Nu-i imposibil să dea culoare, Peisajului gri, care, parca, moare... Pictorul se plimbă, nevăzut, pe-o stradă pustie Frunzele-l însoţesc dansând pe ritmul vântului ce adie.
Pictura inspiră sentimente, deci viaţă, În fiecare suflet e plantat un sâmbure de speranţă! Arta Lui, de puţini e iubită, de restul … neapreciată Însă El rabdă şi îndură-n lumea asta blestmată, Impregnată cu cerneală neagră, cenuşie … Şi-L doare când capodopera îi e considerată nebunie.
>>> Ovesia Cristina-Mariana <<<