Pictorul Maiastru
A-nceput , de ceva timp , să plouă , E frig , noapte , ceasul arată ora nouă … Te-ntrebi dacă vei putea zâmbi Într-o lume indiferentă , pictată-n gri . Afară e-o lume nebună , însetată de bani , Parfumul intens al suferinţei persistă de ani ! Şi doare … din ceruri cad stropi fierbinţi de sânge , Văzându-şi tabloul incolor , Pictorul plânge …
Cu măiastră pensulă , începe să picteze , O lume-ntunecată , căreia n-o să-i pese Că afară-i vacarm şi lupta e-n toi acum . Totuşi , cu durere , pictează o lume făcută scrum … Nu-i imposibil să dea culoare , Peisajului gri , care , parca , moare ... Pictorul se plimbă , nevăzut , pe-o stradă pustie Frunzele-l însoţesc dansând pe ritmul vântului ce adie .
Pictura inspiră sentimente , deci viaţă , În fiecare suflet e plantat un sâmbure de speranţă ! Arta Lui , de puţini e iubită , de restul … neapreciată Însă El rabdă şi îndură-n lumea asta blestmată , Impregnată cu cerneală neagră , cenuşie … Şi-L doare când capodopera îi e considerată nebunie .
>>> Ovesia Cristina-Mariana <<<