ION e nume de la ţară,
Dar nimeni nu s-a întrebat
Ce-nseamnă ION româneşte
Şi ce semnifică de fapt.
ION e roata şi olarul
Pământu-n palme frământat
Dar e şi boaba de sudoare
Şi lacrima ce-a picurat.
Din ochii obosiţi de trudă
De neajunsuri şi nevoi,
În colbul stâns într-o opincă
Din urma grea a boilor.
Este sumanul dar şi cuşma
Şi fluierul proptit în brâu
Când necăjit şi-a spus obida
La umbră cântând, murgului.
E zborul rândunicii care
Străbate-naltul cerului
E zbuciumul apei şi valul
Ce-a curs şi-a purtat dorul lui.
Şi cât de românesc ne este
Acest nume, cum altul nu-i
Când îl rostim, ecou găseşte
Căci îi vorbim, pământului!
Ion
Porni Luceafărul ... cărări
Se văd, uitându-ne la stele
Fuioare albe împletind
Celor rătăcitori ca ele...
Este un vers dintr-un poem
Sublim şi fără-asemănare
Tu, Eminescule, ai fost
O stea frumoasă căzătoare.
Ne-ai lăsat mii de versuri tandre
Şi şoapte pline de amor
Seara, privind spre stele oarbe
Tu suflet trist şi muritor.
Ai rătăcit prin văi şi ape
Şi-n codrii tainici de argint
Şi spre odihnă ţi-ai vrut pasul
La ţărmul mării tremurând.
Ai fost Luceafăr... dar te-ai stins
Cum se stinge-n fiinţă glasul.
Azi te vedem, dar eşti prea sus
Şi luminezi precum un astru.
Lui Eminescu
Autor: Camelia Lungu