Eu nu am dispărut, cartea este pe cale de dispariţie. Dacă nu mai cumpărăm cărţi, de ce să mai publicăm? Va trebui să ne adaptăm vremurilor noastre. În curând, poate că nici nu se vor mai scrie cărţi. Comunicarea prin cuvântul scris va fi limitată la maximum. Poate va rezista cumva Poemul într-un vers, transmis şiacela pe internet.
După cum prea bine ştiţi, originile taoismului se află într-un poem lung intitulat Cartea despre Tao şi Virtute, cu siguranţă cea mai elegantă, mai profundă şi mai fascinantă scriere a lumii străvechi. La aceasta aş adăuga doar Cartea Schimbărilor,
Biblia şi Învăţăturile lui Zamolxe, acestea din urmă încă neieşite la vedere, dar eu am răbdare, le vom afla.
Taoismul a integrat viaţa omului schimbărilor permanente de pe pământ şi de pe cer. La zece mii de kilometri depărtare, un contemporan al lui Lao Zi, Heraclit din Efes, a gândit în aceiaşi termeni, grăitor prin celebra formulare: Panta rei, totul
curge. Să fie necesare câteva cuvinte despre taoism?
În lume domneşte schimbarea, iar aceasta este un fenomen ciclic. Taoistul ne învață că nimic nu rămâne înţepenit, că până şi binele se preschimbă în rău şi invers, că purtarea înţeleaptă presupune echilibru, spontaneitate şi acţiune armonioasă. Non-acţiunea proclamată cu multă insistenţă înseamnă a nu acţiona
împotriva ciclului natural, fiindcă nu vei avea nici o şansă, vei pierde. Dacă mi se permite, uite câteva gânduri din cartea pe care o lansăm în aceste zile.
Lumea s-a desprins din haos, cred taoiştii, prin marele tao, 道， care a provocat interacțiunea vectorilor yin-yang, 阴阳。 Odată venit pe lume, omul se cuvine să se subordoneze naturii. Taoismul elogiază viața simplă, curată, în armonie cu
mediul. Scânteia de viață din noi pornește din aceeași sursă misterioasă care a format cerul, pământul și universul întreg, ea, viaţa noastră, nu poate fi separată, nu poate exista decât în conexiune directă cu natura, cu cosmosul. Orice act de
voință rupe armonia.
Tao ne oferă trei tezaure: iubirea-compasiunea, echilibrul, umilința.