Gerunziul sărbătorilor de iarnă,
de Elena Stan
Fie ca mergând să păstrăm prospețimea trupului și a sufletului, albind să întinerim, ningând să ne încălzim sufletele la lumina bunătății, dăruind să ne îmbogățim cu bucuria celor din jur!
Redevenind copii să ne înțelepțim și să gustăm din felia de viață ce ne este dată cu plăcerea inocenței de a descoperi dulcele, săratul sau amarul!
Îndepărtându-ne de casă, să ne întoarcem pe undele gândului și să ne întâlnim mereu cu cei dragi, purtând poverile părinților bătrâni și ale bunicilor, să întinerim știind că avem îndatoriri sacre față de acest pământ!
Și tot așa plecând să revenim, ningând să ne așternem, murind să renaștem, închinând pahar după pahar de viață să devenim mai lucizi, colindând să reinventăm relațiile dintre oameni!