Revista Orizonturi Literare - august 2014
este 1, fericire normală! Dar asta duce şi la o plafonare, la o non evoluţie. Dacă-mi pun în minte să cuceresc inima celei mai urâte fete din sat, rezultatul va fi imediat şi deci fericirea atinsă. Dar să încercăm să evoluăm şi să ne fixăm ţintele sus, nu chiar în înaltul cerului, ci aşa, un pic mai sus decât ajungem în mod normal. Din nou, ca să ne apărăm şi să găsim scuze în caz de nereuşită, am putea spune că "strugurii sunt acri" şi gata, nu ne mai întindem să ajungem obiectivul. Dar nu, am zis că vrem să evoluăm. Conform formulei noastre, dacă ce ne-am propus este mare, atunci ca să fim fericiţi ar trebui să avem rezultate mari. Ei, cum facem să avem rezultatele astea?
Am putea spune că cine ştie tot, tot ce s-ar putea şti, ar avea rezultate excelente. Da, dar nu e destul, am întâlnit mulţi oameni care ştiau, ştiau multe dar nu se descurcau, nu aveau siguranţă, nu se simţeau bine când erau provocaţi de către fericire, şi atunci rămâneau nefericiţi cu toată ştiinţa lor. Să numim autostima acest factor care influenţează atingerea rezultatului nostru. Am putea chiar include cunoaşterea în autostima, adică mă simt bine când ştiu, la care adăugăm, controlarea sentimentelor noastre, a sensibilităţilor noastre şi în plus fenomenul de " să ai publicul de parte ta". Să le luăm pe rând.
Dacă mă apucă emoţia, plânsul-râsul, când sunt în plin proces de realizare, dacă-mi las adrenalină să circule liberă, fără s-o pot controla, devine totul un dezastru. Emoţia joacă murdar în realizarea obiectivelor, te încurca, aşa că ea vine ţinută în frâu. Publicul are rol de al doisprezecelea jucător pe terenul de fotbal, ovaţiile lui sunt mai importante decât un golgheter, mai valoroase decât un arbitru ce-ţi ţine partea.
9
Proză...