“Lacrimile rouă/ Săgeata privirii încrâncenate/ fâşii de curcubeu / După o noapte de galop nebun/ Prin rai/ În herghelii de fluturi străvezii/ Maci fără
stăpân se sinucid în dorul/ mirosului de infern din iubire/ Magii fără baston tran-sformă arborii în păpădie/ Pe câmpul dintre noapte şi zi/ Un cal cu copite de cristal/ Prin sângele meu vii/ Cu cât mai aproape cu atât mai departe/ ca drumul meu înspre moarte”(Calul de cristal, poem bilingv, traducere în limba germană Renate Müller - Germania).
Iată o icoană de catapeteazmă care prin forţa ei telurică şi siderală, mar-chează însăşi intrarea în altarul poeziei Gabrielei Ana Balan. Altar configurat prin toată creaţia sa ca un pristol inegalabil al purităţii şi sincerităţii omeneşti şi sfinte:” El trece ca o înserare scutură petale/ Scutură aripile dispare pe ea o pătrunde o boare/ O doare pe urmă o pătrunde harpa lui Apollo/Pe urmă cine mai trece pe acolo o pătrunde dorul şi moare/ El sădeşte o floare vai ce grădină mare…”(El şi ea).
Poeta işi marchează scena lirică cu o intransigenţă ieşită din comun, convinsă că numai prin lumina adevărului se poate ieşi din labirint. Lirica domniei sale e o linie de atac, direcţionată cu fermitate şi credinţă în confruntări soldate cu răni spirituale dar şi cu victorii:”Nu o lăsa să plece /Ea nu crede în a doua şansă/ Nu se va întoarce/ Ştie să zboare/ E un fluture cu aripi de cristal/Pentru ea nu există încă o floare/ Noaptea adoarme pe o lacrimă/ Dimineaţa dispare/ Rămâne o picătură de nectar/ Ia-o în braţe/ Azi eşti petală/ De piatră din apă curată/E ultimul ei avatar”(Fluturele de cristal, poem bilingv, traducere în limba italiană Gregorio Costa, Italia).
Lirica sa, atâta cât a fost editată, ca expresie a poeziei româneşti, e un semn de izbândă , asigură tonusul moral al spiritului poeziei noastre, tonusul moral şi ideatic al lumii: “Pasărea măiastră cu aripa rănită/ Învăţa să zboare pe un cer virtual/ Lacrima mea, patinuar pentru îngeri/ Îmi desenai pe ochi perechi/ De diamante şi rubine/ În visul meu albastru fără tine/În următoarea altă noapte adormi tu/ Visează-mă aproape/ Ploaia care bate în fereastră/ Un fluture cu aripă albastră/ Şi cred că voi mai sta un vis/ Poate nu mor de tot de dor/ Până înveţi să mă iubeşti/ În zori împărăteşti răsar din templul tău/ ochii mei sunt regine” (Albastru de vis).
42
Revista Orizonturi Literare - august 2014
Lansare de carte