traducere în limba engleză Florin Predescu, SUA). Poezia sa refuză cu ostentaţie nu numai turnul de fildeş atât de drag cândva poeţilor, ci şi universul în care s-ar putea accede prin lentilele instalate într-un astfel de turn.Lirica sa e mai curănd o sumă a efortului pe care POETUL nu-l poate face decât de unul singur pentru zidirea singurului turn care, prin cuvânt, ar putea totuşi să ajungă pân’ la cer : «Abia i se mai vede năsucul din fular/Obrajii roşii, prichindel pierdut în munţi de nea/ A colindat şi pe la uşa mea/Cu banii câştigaţi şi-a cumpărat vioară/ Copilul cântă la ferestre îngheţate/Până la primăvară, oamenii buni îi ascultă poveş-tile…”(Altă poveste de iarnă, poem bilingv, traducere în limba engleză Oana Popa-Nimigean).
Lirica sa ne propune o atitudine vizionară. Şi chiar dacă expresia liricii sale e uneori surclasată de energiile vizionare ale gândirii poetice, efectul spiritual al acesteia are cel puţin importanţa unor deschideri de drum în efortul nostru de sincronizare la culturile şi civilizaţiile universale.” Să nu vii la mine cu gânduri rele, cu vorbe goale/ Ştiu să mă apăr îmi pârjolesc holdele/ Îngrop comorile, otrăvesc fântânile/ Dacă vrei să mă cucereşti cu sabia în mână/ Te rătăceşti în pustiuri până/ Şi lebedele mele vor fi câini/ În glastre vei găsi urzici şi spini/ De mă săruţi curgi în cascade printre mâini/ Dacă vii aburind ca miezul de pâine Armura ta fosforescentă de iubire/ Ia formă de mătase la mine în baldachin/ (G.A.B.)/Nici în gând nu vin la tine/ Nu-s nebun să îmi pierd a minţii simţire/ prefer o carte, paharul cu vin,/ oglinda prăfuită,sticla de venin/ pentru zmeul cel rău ascuns în fântână/ el are curaj,scumpa mea zână (A.G.)”(Adio, Ana! cu Adrian Grauenfels, Israel).
Definitoriu rămâne pulsul teluric şi cosmic,ecourile existenţiale şi fiinţale ale acestuia, raţional admise şi încorporate spiritual , se recunosc mult mai mult, constituie într-o măsură mult mai considerabilă substanţa poeticului. . Demer-sului deliberat i se substituie cu mai multă forţă percepţia lirică a lumii: ade-vărul artistic:
41
Revista Orizonturi Literare - august 2014
Lansare de carte