POEZII
27
CU VOCE STRĂVEZIE
Un suflet de copilărie
Printre frunze-ncet îmbie -
Nu degeaba parcu-i loc de melancolie.
C-afară toamna e târzie,
Că-i ploaia verii argintie,
Că luna îşi coboară printre crengi raza aurie...
Când în verde stă sclipire
Parcul pare-o amintire
În care toţi anii trişti printre frunze-adie.
Deodată simt sufletul buneilor ca o povaţă vie
Ori poate mi-a părut? Poate-i o nălucire?
Poate-aici printre crengi e-a mea copilărie
Şi mă străg-acum cu voce străvezie -
Cine ştie? Cine ştie?
LUI VASILE ALECSANDRI
De ce-atât de puţin Poete?
De ce-atât de puţin ai scris -
Trei volume ca trei fete
Care ochilor s-au prins.
Însă coborând lumină
S-au dus cu a zilei Soare
Şi-acum vie amintirea
Mai cere-un vers, mai cere-o foaie.
Trist este Soarele
Când de zi se despărţeşte
Cu Poezia Dumitale
Acelaşi simţ mă copleşeşte.
Îmi şopti atunci Poetul
Din natură şi din nori -
Zburau spre cer două păsări,
Creşteau mândre două flori.
de Vlad BADRAJAN