POEZII
26
a plecat, s-a întors şi iar a plecat. un an întreg de
terapie socială nefondată, în lumina artificială a unui bec
atârnat deasupra unei mese, la care de multe ori se strâng
cele mai lucide minţi şi se evaporă în deşertul halucinatoriu
al sfintei aşteptări.
prieteni, amici, rude, străini buimăciţi de erori,
căzuţi în golul dintre cuvinte, stând pentru a nu ştiu câta
oară în faţa cicatricelor colective întrebându-se ce rost are.
ideile lor revoluţionare, nişte salve de foc
consumate rând pe rând
în Bodie.
vă strig, o fericiţilor, să nu uitaţi de noi,
copiii lui rodin – epave gânditoare
din lacrimi şi gunoi.
de Justin Dumitru
Revelație
de Voicu Geanina
Te-am întâlnit pe țărmul vieții,
Mă întâmplam printre vapoare și pescăruși.
Mi-am pus mâna în palma sorții
Și m-am trezit cu tine dincolo de mii de uși.
Și-am plâns.
Am smuls din purpur lumina-n asfințit,
Să-ți fac doar ție cunună de iluzii,
Dar n-am știut că-n tumult mi-e sortit
Să mă înec în sunete ca surzii.
Și-am plâns.
Am pus deoparte glasul de himere,
Crezând că tu ești demon păcătos
Urcat pe-o scară printre stele,
Căzut apoi ca muritor în jos.
Și-am plâns.
Și-am plâns prefăcut o clipă în oglindă,
Văzând un înger cu un demon.
Ai aripi albe care să surprindă
Căderea unui negru domn.
Și-am râs.