Revista MRe Medical Research education 05 Aprilie 2014/ Numărul 1 | Page 29
Cum a fost tranziţia între UMF Cluj
şi Johns Hopkins University?
Tranziţia nu a fost uşoară, dar nici
grea. La Johns Hopkins Hospital
sunt foarte mulţi medici sau
cercetători din România, care au
părăsit ţara datorită condiţiilor
precare din anii '80 şi '90. În
perioada petrecută acolo am
promovat USMLE Steps şi am avut
ocazia să lucrez cu medici foarte
bine pregătiţi nu doar din US, dar şi
din Japonia, China ori Europa de
vest. Toţi aceşti colegi şi prieteni mau ajutat să învăţ multe tehnici
esenţiale cercetării de vârf, dar şi să
scriu articole ştiinţifice şi aplicaţii
de grant pentru a-mi finanţa
experimentele.
Ce diferenţe sunt între sistemul
din România şi cel din State?
Sunt diferenţe foarte mari, atât în
medicina clinică cât şi în cercetare.
Totul este foarte bine pus la punct,
iar majoritatea medicilor sunt bine
pregătiţi şi responsabili în tot ce fac.
Cred că avem mult de învăţat de la
sistemul medical din State.
Ce proiect de cercetare ai in
derulare?
În Cluj sunt filiat atât UMF Cluj, cât
şi Institutului Oncologic. Cercetarea
mea este axată pe oncologia
translaţională.
Acum
studiem
imunologia
celulei
stem-like
tumorale, imunologia metastazării,
studiul biomarkerilor şi a rolului
microARN în progresia neoplazică,
dar şi aportul nanotehnologiei în
chimioterapie. Toate aceste direcţii
de cercetare sunt aplicate în special
în oncologia digestivă şi studiul
tumorilor hepatice, dar şi în oncohematologie. Eu sunt hem