invitat special
Ştefan Frond
Pastor fondator al Bisericii Credinței Rhema din Baia Mare (1995)
Căsătorit cu Lucia, Copii: Roxana și Ştefan & Denisa.
Născut din nou în anul 1987. Începând cu 1990 s-a implicat în trezirea penticostal
carismatică aparută dupa căderea regimului comunist din Romania în decembrie
1989. Împreună cu soţia Lucia şi copiii lor participă la fondarea Bisericii Credinţei
din Baia Mare. In primăvara anului 1995 începe slujirea pastorală în cadrul
noii biserici a credinţei, cu slujire in limba română, numită Rhema.
În cursul vieţii noastre experimentăm mereu atât acte de respingere cât și de acceptare în relaţionarea noastră
cu ceilalţi oameni. Intensitatea și volumul acestora determină destinul nostru și calitatea vieţii pe care o trăim.
Atunci când omul are o relație bună sau una rea cu Divinitatea, poate experimenta de asemenea sentimente de
respingere, cât și de acceptare, atât în plan firesc cât şi în plan spiritual. Desigur că acceptarea poartă în ea o in-
cărcătură pozitivă și constructivă, în timp ce respingerea este profund dureroasă, generatoare de sentimente
depresiv letargice, de inferioritate impreună cu sentimente de excludere și marginalizare.
Prima mare experienţă a omului în Grădina
Edenului după Creație a fost acceptarea, care
de fapt este şi condiţia de bază a unei relaţii
fericite cu Tatăl Creator, dar și cu semenii noştri.
În Grădină, acceptarea era prezentă pe plan
trupesc, sufletesc și spiritual, în relaţia dintre
Adam și Eva, cât și în relaţia lor cu Dumnezeu. În
urma neascultării faţă de Dumnezeu, a încălcă-
rii interdicţiei de a mânca din pomul cunoştinței
binelui si răului, omul a experimentat trupeşte,
sufleteşte şi spiritual respingerea din partea lui
Dumnezeu. Acest şoc a marcat și marchează
negativ toată istoria relaţiilor interumane, dar
şi pe cele dintre Divinitate şi om.
Actul
’’respingerii’’ omului
de
către
Dumnezeu era absolut necesar în acel mo-
ment, şi oricât de bizar ar părea acest
lucru, el a izvorât din dragostea lui Dumnezeu
pentru om. Omul a fost şi este tentat să creadă
că Dumnezeu S-a supărat atât de tare pe om
încât scopul Lui este să pedepsească şi să facă
viaţa omului pe pământ cât mai grea, urmând
ca şi după viaţa pământească să manifeste
în sfera spirituală aceeași respingere, con-
damnând inevitabil pe om la pedeapsa veşnică
în iazul de foc şi de pucioasă.
Este lesne de închipuit faptul că Adam și Eva nu
I-au produs bucurie lui Dumnezeu atunci când
au acceptat minciuna şarpelui, dar adevărul
este că iubirea Creatorului pentru cel pe care l-a
creat după chipul şi asemănarea Sa, omul, nu a
scăzut în intensitate şi în substanţă.
REVISTA LOGOS MAGAZIN
17