PASTOR
FONDATOR
VASILE BÎRLEA
Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
(Evrei 10:24)
De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită.
(Proverbe 14:13a)
Soția mea și cu mine suntem surprinși să auzim tot mai des de la diferite persoane că au
în familie sau în jurul lor oameni care, din diferite motive, devin descurajați și apoi încetul
cu încetul se izolează. Este și surprinzător să aflăm acest lucru chiar despre unii cunoscuți
despre care știam că ”mereu sunt deasupra situațiilor”. Oameni care mereu aveau zâm-
betul pe buze și păreau mereu plini de energie și de viață.
Odată, când am slujit la o
conferință, într-o pauză am fost
rugat de pastorul care organiza
acea conferință să mă apropiu
să ajut cumva pe unul dintre
slujitorii acelei biserici, deo-
arece în ultimele luni era foarte
descurajat și s-a izolat. Deo-
arece îl cunoșteam și știam din
anii trecuți despre acel bărbat
că era unul dintre cei care
avea o inimă de slujitor foarte
dedicată, am acceptat să stăm
de vorbă, să ajut cu ce pot la
restaurarea acelei inimi. L-am
întrebat: ”Cum ești, totul este
bine? Ar fi ceva despre care ar
trebui să știu?” El mi-a răspuns:
”O să fie bine... știi, eu mereu
am dăruit, am slujit, mi-am pus
la dispoziție întreaga viață, am
dat tot ce am putut ca să fac
lucrurile ce trebuiau făcute și
mi se pare că nimeni nu îmi dă
în schimb slujire când am și eu
nevoie. Acum am ajuns să mă
simt foarte descurajat și foarte
singur.”
Pe unii oameni este foarte ușor
să-i vezi că sunt descurajați
și suferă. Dar când ai de-a
face cu oameni ”plini de viață,
plini de energie și dinamici” ca
10
REVISTA LOGOS MAGAZIN
acest bărbat, este mai dificil să
discerni când ei se confruntă cu
gânduri de descurajare. Privim
la acest gen de oameni care
sunt atât de încrezători și între-
prinzători și gata întotdeauna
să-i ajute pe alții și uităm că
de fapt și ei au trăiri ca ale
oricăruia dintre noi. De aceea
avem nevoie de discernământ
spiritual pentru a recunoaște
nevoile adânci ale celor din
jurul nostru, mai ales ale celor
apropiați nouă și, cu gingășie,
să căutăm să-i încurajăm.
Este greșit să presupunem că
oamenii cu o astfel de person-
alitate nu au nevoie de nimic,
când de fapt și ei au mare
nevoie, chiar dacă nu atât de
des ca alții.
Poate este un gând divin ca să
te oprești acum și în minutele
care urmează să ceri de la
Dumnezeu să îți dea sau sa
îți mărescă sensibilitatea de a
recunoaște acele momente în
care oamenii din jurul tău au
mare nevoie de cuvintele tale
de încurajare.
Acest slujitor deosebit a slujit
multor oameni din jurul lui când
aceștia aveau nevoie, dar el a
devenit descurajat și, în cele
din urmă s-a izolat de toți,
deoarece nimeni nu se îndrepta
spre el să-i spună un cuvânt
potrivit de încurajare. Deoarece
percepția despre el era că este
un om puternic, care ”face față
oricărei situații”, nimeni nu și-a
imaginat vreodată că tocmai
el ar avea nevoie de ridicare,
până ce descurajarea nu l-a
dus la izolare.
Adevărul este că fiecare are
nevoie de încurajarea altora!
De aceea autorul epistolei către
Evrei ne îndeamnă: Să veghem
unii asupra altora, ca să ne
îndemnăm la dragoste şi la fapte
bune. Cuvântul ”a veghea” este
cuvântul din greacă ”katanoeo”,
compus din cuvintele ”kata” și
”noeo”. Cuvântul ”kata” este o
prepoziție și înseamnă ”jos” . Se
referă la o ”coborâre” sau ”merge
în jos” și de asemenea descrie
o ”forță dominantă” . În schimb,
cuvântul ”noeo” descinde din
cuvântul ”nous” și se referă
la ”minte” . Când aceste două
cuvinte sunt folosite împreună,
sună așa: ”a lua în considerare
în detaliu ceva; a se gândi la