PASTOR FONDATOR VASILE BÎRLEA
Ce credeţi? Un om avea doi feciori; şi s-a dus la cel dintâi şi i-a zis:
„Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!”
„Nu vreau”, i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău şi s-a dus.
S-a dus şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: „Mă duc, doamne!” Şi nu s-a dus.
Care din amândoi a făcut voia tatălui său?” „Cel dintâi”, au răspuns ei.
Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.
Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut.
Dar vameşii şi curvele l-au crezut: şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit, în urmă, ca să-l credeţi.
Matei 21: 28-32
Mulți creștini sunt familiarizați cu versetul din Iacov
1:22: Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultăto-
ri, înşelându-vă singuri. Acest verset rezumă bine pil-
da la care vom medita în devoționalul din săptămâna
aceasta. În pilda celor doi fii, Domnul Isus ne învață că
persoana care refuză să facă ceea ce i se cere, dar care
ulterior se răzgândește și face totuși ceea ce i s-a cerut,
este mai bună decât cel care promite să își îndeplineas-
că obligațiile, dar nu își ține în cele din urmă cuvântul
promis.
Povestea este simplă și clară. Aceasta se referă la un om
care a deținut o vie. El a avut doi fii pe care i-a abordat
și le-a spus să meargă și să lucreze în vie în acea zi.
Porunca “du-te și lucrează” era un imperativ categoric.
Fiii trebuiau să lucreze pentru tatăl lor. Era o poruncă,
nu li s-a dat să aleagă.
”NU VREAU”, I-A RĂSPUNS EL.
ÎN URMĂ, I-A PĂRUT RĂU ŞI S-A DUS
Primul fiu a spus ”eu nu vreau să mă duc”. Acest răspuns
indică o revoltă categorică împotriva autorității tatălui.
Acest lucru era inacceptabil din punct de vedere cul-
tural, deoarece ascultarea ar fi fost singurul răspuns
potrivit al unui fiu în contextul vieții familiilor din
Orientul Apropiat. Mai târziu, cu toate acestea, lui i-a
părut rău (s-a pocăit) și s-a dus la lucru în vie.
Există două cuvinte în limba greacă pentru “pocăit” .
Primul dintre ele este ”metanoeo” cuvânt care în-
seamnă regret și a părăsi răul printr-o schimbare a in-
imii . Acesta este cuvântul care este asociat cu mântu-
irea (Matei 4:17: Pocăiți-vă (metanoeo), căci Împărăția
cerurilor este aproape). Însă pocăința exprimată de fiu
aici este un alt cuvânt. Este cuvântul ”metamelomai”.
Acesta indică o reacție puternică de nemulțumire, un
oarecare dezgust față de sine. Fiul a fost dezgustat de
el însuși că a vorbit sau s-a comportat în felul acesta cu
tatăl său.
Între acest cuvânt, ”metamelomai”, și celălalt cuvânt
pentru “Pocăiți-vă” este o mare diferență, deoarece
acesta exprimă un puternic sentiment de regret, dar
care nu conduce în mod necesar și la acțiunea corectă.
De exemplu, ”metamelomai” este cuvântul folosit de
Iuda pentru a descrie sentimentul de regret amar că l-a
trădat pe Domnul Isus.
Matei 27: 3: Când Iuda trădătorul a văzut că a fost con-
damnat, el s-a pocăit (metamelomai) și a adus înapoi
cei treizeci de arginți preoților celor mai de seamă și
bătrânilor.
În altă traducere avem expresia ”el a simțit remușcări”.
Iuda s-a simțit atât de dezgustat de el însuși că în cele
din urmă s-a sinucis. Așa că sentimentul puternic de
regret nu conduce mereu la acțiunea corectă. În cazul
lui Iuda nu a dus la acțiunea corectă. În cazul fiului din
parabolă da. El s-a supus în cele din urmă tatălui său și
a mers la locul de muncă.
„MĂ DUC, DOAMNE!”
ŞI NU S-A DUS
Al doilea fiu a răspuns foarte diferit. El a spus „Mă duc,
doamne!” Şi nu s-a dus. Este surprinzător faptul că un
fiu se adresează tatălui său cu apelativul “domnule”. El
a fost atât de respectuos, atât de politicos, încât părea
că va fi implicit și un bun ascultător si împlinitor al
cerințelor tatălui. Folosind cuvântul ”domnule” la adre-
sa tatălui său părea că a întărit acordul aparent de a se
REVISTA LOGOS MAGAZIN
11