mărturie personală
“
Mărturia noastră în calitate de creștini este o armă puternică,
însă din păcate o folosim tare puțin. Poate pentru că nu știm
cum să adunăm în cuvinte tot ceea ce am trăit de-a lungul
timpului, înainte și după mântuire. Poate că nu găsim
cuvintele care să exprime bucuria pe care o trăim
de fiecare dată când experimentăm pacea, dragostea
și călăuzirea pe care o primim de la Domnul zi de zi.
GABRIELA CIORDAȘ
Clipele trăite cu El, modelarea pe care
o simțim în sufletele noastre, în inimi-
le noastre, dragostea nemărginită, ier-
tarea, smerenia, simplitatea, bucuria,
lumina... toate acestea ne sunt date cu
dărnicie de la Domnul, iar noi trebuie
să le dăm mai departe, să împărtășim
și să spunem despre aceasta pentru ca
oamenii să vadă lumina din noi și să o
găsească pe cea din ei primindu-L pe
Isus în inima lor ca Domn și Mântu-
itor, pentru că El este Calea, Adevărul
și Viața!
Mă rog Domnului să-mi găsesc cu-
vintele și curajul de a spune tuturor
despre Isus, să am acel entuziasm pe
care-l avea Pavel când împărtășea
Evanghelia scriindu-le romanilor:
,,Căci mie nu mi-e rușine de Evanghe-
lia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui
Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia
care crede: intâi a Iudeului, apoi a Gre
cului’’ (Romani 1:16)
A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă
să-i iubim pe oameni pentru că ei au
fost creați după chipul și asemănarea
Sa. Scopul Lui este ca Evanghelia să
fie răspândită pentru a ajunge la orice
suflet viu, de aceea Isus spune în Marcu
16:15 să mergem în toată lumea și să
propovăduim Evanghelia la orice făp-
tură - pentru că este o chemare adresată
nouă, ucenicilor - pentru a-L onora,
pentru a le arăta dragostea cu care
Dumnezeu ne iubește pe toți.
M-am întrebat de multe ori cine
sunt, ce menire am pe acest pământ,
de ce exist, ce înseamnă să fii fericit și
mai ales dacă chiar există Dumnezeu.
Asta pentru că certurile din fami
lia mea mă întristau tare mult. Aș fi
vrut să existe pace, bucurie, dragoste,
unitate în familia noastră. Mama mea
l-a cunoscut pe tatăl meu în satul ei
natal unde era repartizat ca milițian,-
dar bunicii n-au fost de acord ca ei să
se căsătorească, pentru că tatalui meu
îi plăcea alcoolul și voiau pentru fata
lor un băiat cuminte, care s-o facă
fericită. Dar n-a fost așa, pentru că ei
au luat hotărârea să fugă împreună și
s-au căsătorit în Vișeul istoric unde
au trăit o vreme o poveste frumoasă
de dragoste, până când alcoolul ,,i-a
luat mințile’’ tatălui meu și căsnicia
lor a început să fie un chin. S-au mu-
tat în satul natal al tatălui meu, unde
am locuit până la vârsta de opt ani, iar
fratele meu un an, când mama mea a
decis și a primit acceptul de la familia
ei să se întoarcă acasă în satul ei natal.
Ani de zile ne-a lipsit dragostea
tatălui nostru și mamei i-a fost tare
greu, dar ne-a iubit din toată inima.
Tatălui meu mi-a fost foarte greu să-i
ofer iertarea, ani de zile l-am urât,
dar mulțumesc lui Dumnezeu că am
reusit să-l iert și să-mi cer iertare că
n-am putut să-l iubesc. Aș fi vrut să-i
pot spune ,,te iubesc’’, să-i spun că
l-am iertat și să-l rog să mă ierte că
nu l-am putut iubi atunci așa cum era.
Mamei mele, de asemenea, n-am
apucat să-i spun prea mult cât o iubesc
și mai ales să mă revanșez pentru tot
ce a făcut pentru mine și fratele meu
pentru că într-o zi rece de decembrie,
chiar în anul în care m-am căsătorit și
chiar de ziua mea de naștere, a murit
într-un accident de mașină.
Multă vreme l-am întrebat pe
Dumnezeu de ce lasă atâta nedreptate
REVISTA LOGOS MAGAZIN | 39